BUCUREŞTI, 13 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Reprezentanţii SANITAS au anunţat, astăzi, că au trimis o petiţie, semnată de 20.000 de persoane, Parlamentului European. Sindicaliştii solicită existenţa unei singure forme de învăţământ pentru asistenţii medicali.
Vasile Cepoi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate spune că asistăm la o degradare a calităţii pregătirii profesionale a asistenţilor medicali prin faptul că atribuţiile şi competenţele lor nu sunt bine stabilite, mai ales că există două sisteme de învăţământ pentru aceeaşi profesie, iar modul în care se distribuie volumul de muncă se face pe criterii administrative.
În opinia sa, există o serie întreagă de probleme şi toate afectează siguranţa pacientului.
„Un act medical de calitate nu poate fi aplicat în condiţiile în care atâţia factori perturbatori există în activitatea asistenţilor", a explicat Cepoi, potrivit agerpres.ro.
Contactat de Sputnik, liderul SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, a precizat că, în afara informaţiilor oferite de sursa citată, potrivit cărora a depus la Parlamentul European o petiţie care stipulează că, indiferent de forma de pregătire pe care o au acum asistenţii medicali să aibă acelaşi salariu, important este şi un alt aspect.
„Important este faptul că am fost invitat şi mă voi duce pe 9 octombrie în plenul Parlamentului European să susţin uniformizarea studiilor. Am la dispoziţie cinci minute să-i conving că nu este corect ceea ce se întâmplă în România (sunt asistenţi medicali fără BAC, dar şi cu studii superioare care fac exact acelaşi lucru). Mai nou, fiind foarte multe forme de pregătire, posturile se scot la concurs (sau se pot scoate) cu „dedicaţie", a explicat Viorel Huşanu pentru Sputnik.
Liderul SANITAS Bucureşti a adăugat că vedem anunţuri potrivit cărora se fac angajări pentru asistenţi cu cerinţe diferite. Este vorba despre faptul că unele instituţii vor asistenţi medicali doar cu facultate, alţii doar asistenţi medicali (surori medicale) care au doar liceu, alţii cu sau fără BAC (pentru că legea permite să faci o şcoală postliceală şi să ajungi asistent medical fără bacalaureat).
„Chiar dacă e treaba organismului profesional, ca sindicalist nu pot să stau cu mâinile în sân mai ales că există acum o mare oportunitate", a declarat Huşanu.
Menţionăm că variantele propuse către Parlamentul European de sindicalişti sunt fie să se tragă linie, adică indiferent de forma de pregătire pe care o are în prezent, asistentul să aibă titlul şi acelaşi salariu, fie ca în viitor să existe o singură formă de pregătire pentru asistenţii medicali.