BUCUREŞTI, 12 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Un sindicat recent înfiinţat la Moineşti, Bacău, şi care spune că sprijină românii plecaţi la muncă în Italia, a adresat o scrisoare dură Executivului român cerându-i bani pentru protecţia cetăţenilor.
CAPIMED (Confederaţia Naţională a Antreprenorilor Mici şi Mijlocii) a solicitat, în documentul menţionat, Guvernului României suma de 12,50 de euro anual pentru fiecare român din Italia ca să îi apere drepturile.
Sindicatul spune că vrea să combată caporalatul.
„Acest fenomen se manifestă în agricultura din sudul Italiei, Sicilia, Puglia. Românii noştri sunt trataţi ca nişte scalvi pe plantaţie, plătiţi prost, abuzaţi fizic şi sexual, vânduţi prin baruri între stăpânii de ferme", spun sindicaliştii în scrisoarea trimisă autorităţilor române. Ei spun că banii ar fi utilizaţi pentru crearea în regim de urgenţă a unui patronat românesc.
„Acest sprijin cerut de CAPIMED este menit să reprezinte interesele românilor şi să le ofere consultanţă tutelară, nu doar informaţii, prin asociaţii născute peste noapte sau folosite pentru a respinge proiectul European", au mai precizat reprezentanţii CAPIMED, care acuză guvernul de lipsă de implicare în proiectul „Vreau să lucrez legal în Europa mea!" despre care spun că se manifestă prin aceea că Bucureştiul nu susţine financiar proiectul.
Mai mult, CAPIMED amenință statul român cu o acțiune în instanță, dacă această cotizație pe cap de român nu-i va fi plătită.
Profesorul Fiţiu se întreabă ce va face Guvernul în faţa acestei provocări.
Cadrul didactic universitar găseşte câteva variante. Şi anume: fie Guvernul va înţelege că este normal să delege funcţii ale statului dacă acesta nu este în stare să le realizeze, va arunca la coş această solicitare sau va trece sub tăcere solicitarea pentru a nu supăra guvernul italian.
Reamintim că Avram Fiţiu este profesor al USAMV Cluj şi fost director de cabinet al fostului ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş. Acesta a devenit cunoscut cititorilor Sputnik după ce a luat poziţie în cazul pestei porcine africane, întrebând, totodată, ce câştigă România dacă îşi masacrează porcii.