BUCUREȘTI, 11 sept — Sputnik, Daniel George Nistor. Inflația este, fără îndoială, punctul slab al guvernării Dăncilă. Economia crește, cel mai probabil nu vom depăși recordul de anul trecut (6,9%, cel mai mare avans din UE), dar ne vom încadra în estimările Comisiei Europene și vom fi undeva în intervalul 4-5%, de asemenea printre cele mai ridicate niveluri din Europa. La deficitul bugetar, de asemenea, avem șanse să ne încadrăm în ținta de 3% convenită cu organismele internaționale.
La evoluția prețurilor stăm prost și asta afectează nu numai ținta Băncii Naționale a României (BNR), de 2,5% pe 2018, dar lovește puternic la buzunarul românului de rând.
Preţurile de consum au urcat cu 5,1 în august 2018 comparativ cu aceeași lună a anului trecut, informează Institutul Național de Statistică (INS).
Asta după ce în iulie 2018 față de iulie 2017 am înregistrat o creștere mai mică, de numai 4,6%.
Previziunile guvernatorului BNR Mugur Isărescu, potrivit cărora inflația urma să scadă în lunile de vară, au ținut numai o lună. De la 5,2% în mai și iunie, am coborât în iulie, dar iată că am urcat din nou în august.
Ce anume a cauzat noul salt al prețurilor?
Anul acesta (în august 2018 comparativ cu decembrie 2017), cel mai mare avans a intervenit la mărfurile alimentare — 3,2%, față de 1,2% la cele nealimentare și 1,6% la servicii.
Dintre mărfurile nealimentare, cel mai mult s-au scumpit gazele, cu 16,6%, mult peste scumpirea din iulie față de decembrie, de 10,5%.
Gazele se scumpiseră oricum într-un ritm puternic, dar autoritățile au aplicat o măsură care a accelerat și mai mult acest ritm.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis ca de la 1 august, preţul gazelor naturale să crească pentru consumatorii casnici cu 5,83%.
Decizia a fost luată în baza solicitărilor furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei costurilor reflectate în preţul final, informa instituţia, la data la care a adoptat hotărârea.
"Solicitările vin ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat", arăta un comunicat transmis de ANRE.
Decizia Autorității din Energie (aflată sub control parlamentar) afectează nu numai cifrele macro ale Executivului condus de premierul Viorica Dăncilă, dar și standardul de viață al cetățenilor, pentru că gazele influențează prețurile din mai multe industrii, putând provoca și alte scumpiri în lanț.
Că liberalizarea a fost impusă de UE sau adoptată de coaliția guvernamentală din proprie inițiativă (pentru a se alinia de bună voie la realitățile UE) contează mai puțin. Pe termen scurt cel puțin, am asistat, în cel mai bun caz, la o lovitură cu stângul în dreptul.