Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Ce semnificaţie prea puţin cunoscută are ziua de 11 septembrie pentru români

Abonare
În anul 1868 a apărut primul Abecedar românesc, care a fost publicat în 4000 de exemplare – un număr record pentru acele vremuri!

BUCUREŞTI, 11 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Cunoscut mai ales sub numele de „Abecedarul lui Ion Creangă". „Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei întâi primară" a apărut la Iaşi, în data de 11 septembrie 1868 şi a avut 23 de ediţii succesive.

În fapt, vorbim despre primul Abecedar românesc.

Telefon mobil - Sputnik Moldova-România
Educație
Experții în educaţie se opun înterzicerii telefoanelor mobile în școli

La redactarea lucrării, Ion Creangă i-a avut drept colaboratori pe colegii săi institutori C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu şi A. Simionescu, informează stiri.tvr.ro.

După Unirea Principatelor, problema dascălilor era uniformizarea manualelor, modernizarea și generalizarea alfabetului latin în redactarea lor.

În anul 1865, Ministerul Educaţiei a organizat un concurs, în urma căruia nu s-a obţinut rezultatul dorit.

Ion Creangă fusese numit, în anul 1864, în baza unui decret domnesc, institutor la şcoala primară „Trei Ierarhi", unde, la îndemnul lui Titu Maiorescu, a început să strângă material destinat scrierii şi citirii.

Aici, împreună cu o echipă formată din cinci institutori, începe să lucreze la redactarea Abecedarului, Creangă ocupându-se de partea literară şi de dreptul „de a trece prin ciur totul din punctul de vedere al corectei vorbiri".

În anul 1867, lucrarea este terminată şi apreciată de Junimea, apoi analizată de „Societatea pentru învăţătura poporului român" care recomandă tipărirea ei.

În acest fel a apărut, la Iaşi, în 4000 de exemplare, în urmă cu 150 de ani, primul Abecedar românesc.

Trebuie menţionat că Abecedarul lui Ion Creangă a făcut parte dintr-o serie de lucrări importante pentru dezvoltarea limbii şi literaturii române. Acesta a fost foarte apreciat de descăli şi utilizat timp de mai multe decenii.

Fluxul de știri
0