BUCUREȘTI, 10 sept — Sputnik, Daniel George Nistor. În primele șapte luni din 2018, exporturile FOB au însumat 39,9 miliarde de euro, după o creștere de 10,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar importurile CIF au însumat 47,5 miliarde de euro, după o creștere de 10,5%.
Deficitul balanţei comerciale (diferența dintre importuri și exporturi) a fost, de 7,6 miliarde de euro, mai mare cu 766,5 milioane euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie-iulie 2017.
Valoarea schimburilor comerciale cu țările din Uniunea Europeană a reprezentat 76,6% din totalul exporturilor şi 75,1% din totalul importurilor, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.
Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a avertizat acum trei luni asupra faptului că România trebuie să își reducă dependența față de UE, una dintre cauzele deficitului de cont curent ridicat.
La acel moment, cele mai recente date indicau un deficit comercial de 3,7 miliarde de euro, iar relația cu UE reprezenta 76,8% din totalul exporturilor şi 75,7% din totalul importurilor.
Așadar Teodorovici a avut dreptate, dependența a rămas la același nivel, iar deficitul comercial continua să crească.
E bine că guvernanții cunosc problemele. Ar fi și mai bine dacă ar și acționa în sensul rezolvării lor.
De fapt, la acel moment, ministrul Finanțelor a spus și ce trebuie să facem ca să diminuăm această dependență — "să dăm drumul la investiții". Iată că guvernanții au și soluții. Mai trebuie doar să așteptăm până când le vor pune în aplicare.