CHIȘINĂU, 8 sept — Sputnik. România va acorda încă trei milioane de euro pentru reparația grădinițelor din Republica Moldova. Anunțul a fot făcut de ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, în cadrul întrevederii de sâmbătă cu premierul Pavel Filip.
”Grantul oferit de România pentru renovarea grădinițelor din Republica Moldova a fost suplinit recent cu 3 milioane de euro”, a declarat Ioniță.
Totodată, acesta a transmis mesajul enunțat recent în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române, că Republica Moldova rămâne a fi o prioritate strategică pentru autorităţile de la Bucureşti, iar parcursul european al Moldovei va fi susținut în continuare de România.
La rândul său, Pavel Filip i-a mulțumit părții române pentru sprijinul acordat Republicii Moldova și și-a declarat că își dorește continuarea proiectelor de interes comun.
”România este pentru noi nu doar o țară vecină și nu doar un partener — trăim în același spațiu și avem aceleași valori. Ținem la proiectele comune deja pornite și ne dorim continuarea acestora pentru a ne apropia și mai mult”, a declarat Filip.
Printre proiectele comune de interes major au fost evidențiate — construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, interconexiunea rețelelor electrice, dezvoltarea infrastructuri și eliminarea tarifelor la roaming dintre cele două țări.
Oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea reformelor promovate de Guvern, dar și a implementării angajamentelor asumate față de partenerii de dezvoltare. Filip a subliniat că Republica Moldova mizează pe susținerea României, în contextul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019.