BUCUREȘTI, 5 sep — Sputnik, Daniel George Nistor. Preşedintele Klaus Iohannis a suspendat şedinţa de marţi a Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pe motiv că nu s-a putut obţine consens pentru emiterea avizului necesar rectificării bugetare şi cerând Cabinetului Dăncilă să vină cu un nou proiect.
Dar guvernanții nu sunt de acord cu această viziune.
"Nu există aşa ceva, să facem o nouă rectificare bugetară, nu există, pentru că am programat toate aceste plăţi care sunt necesare şi urgente", a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, la postul RTV, potrivit News.ro.
Ea a arătat că există motive presante pentru ca rectificarea bugetară să fie adoptată cât mai repede, conform proiectului existent pe masa Executivului.
"Guvernul nu putea să prevadă inundaţiile din primăvară, pentru care a fost nevoie de bani, iar acum este necesară suplimentarea fondurilor pentru a se plăti despăgubiri pentru cei afectaţi de pesta porcină africană", a menționat Olguța Vasilescu.
Potrivit ministrului Muncii, preşedintele Klaus Iohannis a recunoscut că Guvernul are bani de salarii şi pensii, dar problema ar fi bugetul SRI, despre care Vasilescu a spus că este mai mare decât al altor ministere, precum cel al Energiei sau cel pentru Mediul de Afaceri.
Guvernul se întruneşte în şedinţă miercuri, la ora 13, pentru a găsi o soluţie la această problemă.
În fața atitudinii lui Iohannis de a suspenda ședința CSAT pentru a nu accepta formula dată de Guvern rectificării bugetare, liderii PSD au decis ca demersul financiar să continue fără avizul CSAT.
În urma mai multor opinii exprimate, liderul partidului de guvernământ, Liviu Dragnea, a luat decizia politică — mai precis a decis să fie găsită o soluţie pentru a fi făcută rectificarea bugetară.
Faptul este o premieră, dar nu este ilegal, consideră ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
"Orice întârziere a rectificării bugetare poate crea efecte negative", a spus Teodorovici. "Parte de salarii, în septembrie, rămâne neacoperită pentru entităţi la nivel public. Dacă se mentine blocajul, parte de investiţii poate să aibă de suferit şi cu blocaje în derularea de proiecte publice", a adăugat acesta.