BUCUREȘTI, 5 sep — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cunoscutul avocat și luptător pentru resursele naturale ale României, Dan Chitic, a publicat azi o alertă cu privire la o vizită pe care ar urma să o primească președintele PSD și al Camerei Deputatților, Liviu Dragnea.
"Azi, 05.09.2018, Dragnea va fi "vizitat" de către însăși Șeful OMV!", scrie Dan Chitic, care completează "Mâine vine și Șeful Exxon!!! Acesta se pare că va fi susținut în demersul său și de "ambasadorul României în SUA", George Maior — care va încerca astfel să recâștige simpatia și bunăvoința adevăraților lui șefi și stăpâni".
Informația este extrem de importantă în contextul actual, în care Liviu Dragnea este supus unor presiuni uriașe — poate chiar și atacul Gabrielei Firea.
Să nu uităm că Speranța Cliseru, prefectul Capitalei, persoana pentru care Firea a declanșat războiul cu Carmen Dan și ulterior cu Liviu Dragnea, este căsătorită cu Iulian până de curând vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO).
Ce este intersant cu ACOPRO — e "instruită" de americani, prin intermediul Energy Governance and Capacity Initiative, program inițiat în 2009 sub secretarul de stat Hillary Clinton, promotorul intervențiilor serviciilor secrete americane în toată lumea, inclusiv în România. Poate știe Daniel Dragomir mai multe, provocarea e lansată!
În privința vizitei celor doi magnați de la OMV și EXXON, Dan Chitic precizează ironic: "Nu, nu vin sa discute problema luptei împotriva corupției sau despre eradicarea pestei porcine". Dimpotrivă:
"Vin să obțină gazele din Marea Neagră! Pe gratis! Prin trafic de influență. Sau dare de mită?!".
Aceste afirmații sunt însoțite și de o întrebare către populație: "Asistăm impasibili la un adevărat desant pe #resurse — căci artileria grea a lobby-ului exploatatorilor supune Parlamentul si Guvernul României sub un foc încrucișat?!"
România e în pericol, exclamă Dan Chitic, lansând un îndemn public: "Cine poate, să vina in fața Parlamentului și in aceste zile! Țara are nevoie de noi!"
"S-a declanșat faza finală a jihad-ului exploatatorilor împotriva intereselor legitime ale României", afirmă Dan Chitic. „Atunci când vom vedea că România își va ceda resursele — așa cum e probabil ca o sa se întâmple, să nu căutăm vinovați doar in Parlament sau in Guvern", scrie avocatul.
Să ne privim în oglindă, îndeamnă Dan Chitic — "și sa recunoaștem în fața copiilor și nepoților noștri că am fost complicii actualei clase politice prin neimplicare și pasivitate la Trădarea acestei țări!".
Iar Dan Chitic își încheie postarea — o alertă-îndemn — cu mesajul pe care îl folosește de când se bate pentru resursele României — "Să fim #UnițiPentruRomânia și să spunem clar:
#Resursele Românești României!"
#ÎntâiRomânia!