Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Firea, atac virulent la Dragnea – motive ciudate, se confirmă teoria ”spatelui asigurat”

© Facebook / Liviu DragneaLiviu Dragnea, Gabriela Firea
Liviu Dragnea, Gabriela Firea - Sputnik Moldova-România
Abonare
Gabi Firea: ”PSD este condus dictatorial - nu cred că e normal să ajungem într-o formațiune politică la un stil dictatorial, nu-mi plac șobolănismele”

BUCUREȘTI, 5 sep — Sputnik, Evan Răutu. Acuzând o pretinsă campanie de defăimare împotriva ei în interiorul PSD, condusă chiar de Dragnea, Firea lansează un atac dur la adresa șefului PSD, pe modelul Ponta.

Practic, Gabriela Firea s-a axat pe tema cea mai folosită de Opoziție – legea amnistiei și grațieirii.

”Dragnea nu s-a consultat cu partidul, poate cu un grup de apropiați”, spune Gabriela Firea, care declară că nu e împotriva legii, dar îi atenționeează pe colegii din parlament că ”Orice invenție juridică ne poate duce pe toți în haos”.

Liviu Dragnea - Sputnik Moldova-România
Politică
"Se impune retragerea lui Dragnea din fruntea partidului? Firea dă răspunsul

Tot referitor la legile din acest domeniu îi cere lui Dragnea ”să nu ducă partidul în zona rușinoasă a istoriei”.

”Nu am fost racolată de vreo structură de securitate și că eu mă luptam cu fostul președinte, Traian Băsescu, când alții tăiau porcii cu statul paralel”, a constinuat Firea pe alt front.

Gabriela Firea are o altă abordare în privința omului numărul 2 din PSD, Viorica Dăncilă.

”Vreau să spun că există o ameliorare a relației între Primăria Capitalei și Guvern de când doamna Dăncilă este premier”, spune Firea, care afirmă ”nu vreau să dăm sentințe generale”.

Apoi, Firea a punctat din nou în direcția prefectului capitalei, pe tema 10 august, schimbând însă nuanța – de fapt, ea, primarul, ar fi victima! Nimic însă despre faptul că protestele care au continuat luni întregi au fost neautorizate, ilegale, iar Primăria nu a făcut nimic în sensul acesta.

”Picătura care a umplut paharul a fost faptul că pe subiectul mitingului din 10 august s-a dorit ca toată vina să pice pe umerii Primarului General, pentru că doamna prefect este fostul meu consilier, iar doamna Carmen Dan și domnul Dragnea să scape de responsabilitate”.

În fine, Gabriela Firea a ajuns la concluzia că în PSD e dictatură!

Carmen Dan - Sputnik Moldova-România
Politică
Demisia ministrului Carmen Dan, supusă la vot la CExN al PSD - propunerea Gabrielei Firea

”PSD este condus dictatorial — nu cred că e normal să ajungem într-o formațiune politică la un stil dictatorial”, spune Firea, care repetă că nu a făcut pact cu statul paralel, ”nu am tăiat porcii cu statul paralel”. Nu-mi plac șobolănismele, declară Firea.

Pe de altă parte, Firea s-a opus ideii că în PSD există disidență. ”Nu cunosc de existența acestor nemulțumiți în PSD, nu vreau să dau apă la moară celor care spun că există o grupare anti-Dragnea”.

”La viitorul CExN toată lumea ar trebui să vorbească, iar dacă nimeni nu va zice nimic, înseamnă că domnul Dragnea și-a dus la bun sfârșit planul de a-i dezinforma pe toți”.

În fine, ca o chestiune legată de misiunea ei la Capitală, Firea afirmă că și aici Dragnea i-ar fi băgat bețe în roate.

”Primul nostru conflict major a fost la finele anului trecut, când domnul Dragnea a fost de acord ca Primăriei Capitalei să i se taie 40% din buget”, afirmă Firea, care dezvăluie că ”au fost colegi care i-au spus că va fi o catastrofă”.

Gabriela Firea - Sputnik Moldova-România
Politică
Scandalul momentului - CE și CINE se află în spatele atacului Gabrielei Firea...

Sunt la punctul care nu se mai poate, declară Firea, ”prin prisma faptului că a blocat proiectele Capitalei, eu cred că un pas lateral ar fi benefic țării, Guvernului și formațiunii politice”.

În fine, trecând la aspectele concrete ale capitalei, Firea a cerut imperios guvernului ”cesiunea creanțelor deținute de ANAF împotriva Elcen”

”Pe 24 septembrie, dacă nu se adoptă planul de reorganizare, Elcen va intra în faliment, cu consecințe dezastruoase”, spune Firea, care a punctat și altă chestiune care ține de politică națională, nu doar de Capitală – ”plafonarea prețului la gaze”, probabil pentru consumatorii casnici.

Mai mult, Firea amintește că ANRE e condusă de un fost deputat PSD, ”sper să nu acționeze politic și să nu se răzbune pe bucureșteni”.

Deci, o conferință care anunță un război pe viață și pe moarte, iar pasajele despre "unitatea partidului" par mai mult ironii.

Este însă clar că Gabriela Firea nu se putea "sinucide" politic în direct, ceea ce înseamnă că are un spate puternic, sau o misiune. Fapt despre care am vorbit în alt articol.

Fluxul de știri
0