BUCUREȘTI, 4 sep — Sputnik, Daniel George Nistor. Peste 140.000 de porci au fost sacrificaţi deja din cauza pestei porcine africane şi, din păcate, vom mai sacrifica, pentru sunt două complexe mari care au fost atinse de acest virus, a declarat, luni seara, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
"România are în prezent 4,5 milioane de porci, iar noi am ucis până acum 140.000 de porci. Eu spun că repede putem reface, putem repopula, în trei luni, trei săptămâni şi trei zile. Sunt ferme de porci, avem 260 de unităţi în România cărora le dăm bani pentru bunăstare şi ei le dezvoltă. E adevărat că acum temerea este mare", a spus Daea, la Antena 3, potrivit Agerpres.
El a prezentat o situaţie la zi a localităţilor afectate de pestă porcină africană, explicând că nu judeţul întreg este afectat, chiar dacă la ora actuală sunt active 178 de focare din 11 judeţe.
"Este adevărat că pe hartă judeţele toate sunt roşii, dar nu trebuie să dramatizăm. Sunt 11 judeţe, iar în acestea sunt 2.588 de UAT-uri. Ce înseamnă UAT-uri? Sate, comune, oraşe, municipii. Din 2.588, în 178 (localităţi) sunt cazuri de PPA, adică 6,9% din cele 2.588 de UAT-uri. Judeţul Bihor din 531 are 1,3% afectate, Satu Mare, din 285 are 1,1%. Este adevărat, Tulcea din 184 are 74, care înseamnă 40,2%, iar în Ialomiţa şi Constanţa sunt procente de 13%. Lumea când aude spune că e în tot judeţul. Nu este tot judeţul. Introducem panică şi este nenorocire", a explicat ministrul Agriculturii.
Daea susţine că trebuie spus foarte clar populaţiei că nu există altă cale, deşi este dureroasă, decât sacrificarea porcilor în cazul acestei boli extrem de grave.
"Trebuie să spunem foarte clar populaţiei că nu există altă cale, e dureroasă şi o spune un om care ştie ce înseamnă cetăţeanul român, omul de la ţară. Îi ştiu pe nea Gheorghe, dada Maria, Nicoleta şi aşa mai departe. E ţăran de-al meu, pun mâna pe el, mă uit în ochii lui cu lacrimi în ochi, şi eu şi el, şi trecem peste acest moment. Hai să ne dăm mâna, hai să fim puternici, hai să trecem peste acest necaz, hai să punem ţara… nu mai e loc de întors", a subliniat ministrul.