Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Fraţii şoferului mort în accidentul din Genova, cerere neaşteptată

© Photo : Instagram / Vigili del FuocoUn pod s-a prăbușit pe autostrada A10, din Nordul Italiei, în orașul Genova
Un pod s-a prăbușit pe autostrada A10, din Nordul Italiei, în orașul Genova - Sputnik Moldova-România
Abonare
Aceştia au angajat deja doi avocaţi - unul român şi altul italian pentru că, spun ei, angajaţii consulatului român nu i-au ajutat prea mult.

BUCUREŞTI, 2 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Marian Roşca, şoferul de tir din judeţul Gorj care a murit în urma tragediei prăbuşirii podului din Genova pe 14 august, a lăsat în urmă fraţi neconsolaţi, care vor să se facă dreptate.

Rudele lui Marian au angajat un avocat din România şi unul din Italia care să îi asiste în ancheta pe care o desfăşoară procuratura italiană şi spun că nu au pretenţii la despăgubiri, aşa cum se întâmplă în asemenea cazuri.

Sora sa, Aurelia Roşca, spune că autorităţile italiene nu i-au căutat şi că a fost sunată de cineva de la Consulat. Mai mult, femeia declară că a transmis oficialilor faptul că a dat împuternicire celor doi avocaţi pentru a se ocupa de acest caz, întrucât nici ea şi nici fraţii nu cunosc limba sau legile din Italia.

„Pe mine nu mă alină cu nimic, orice sumă, orice aş primi. Abia acum încep să realizez ce s-a întâmplat. Eu o să mă ocup de casa pe care şi-o construise, eu mă ocupam şi înainte, el îmi trimitea bani, eu i-am mobilat-o. El, săracul, era acolo, eu, aici", a declarat Aurelia Roşca pentru Mediafax.

Reamintim că Marian Roşca lucra ca şofer, iar în data de 15 august trebuia să ducă un transport în Italia.

După prăbuşirea unui segment al viaductului Morandi, pe autostrada A10, în apropiere de oraşul Genova, 43 de oameni şi-au pierdut viaţa.

Fluxul de știri
0