BUCUREȘTI, 29 aug — Sputnik, Daniel George Nistor. Băncile din România au obținut rezultate foarte bune în perioada ianuarie — iunie 2018.
Profitul net al sistemului bancar local, cumulat şi fără a fi compensat cu pierderile, a crescut cu 33%, la 3,6 miliarde lei (circa 800 milioane de euro), în primul semestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cel mai profitabil semestru istoric, reiese din datele afişate de Banca Naţională a României (BNR), potrivit Mediafax.
Acest lucru a fost posibil în condițiile în care a doua parte a semestrului, perioada aprilie — iunie, s-a dovedit una favorabilă.
Din datele BNR reiese că băncile din ţara noastră au obţinut un profit net cumulat aferent trimestrului al doilea al acestui an de 1,83 miliarde de lei, cel mai profitabil trimestru, pentru primul trimestru datele BNR indică un profit net de 1,77 miliarde de lei. La finele primul trimestru, ROA era la 1,64%, iar ROE la 15,40%.
Băncile obțin profituri mari în România în condițiile în care dobânzile la credite sunt mult mai mari decât cele la depozite. Iar în alte state europene, diferența este mult mai mica.
Sputnik.md a făcut recent o comparație la acest capitol, pentru societățile bancare deținute de grupul austriac Erste, care controlează BCR.
Astfel, în România sunt practicate dobânzi de 11% la credite și 0,5% la depozite, în timp ce în Austria, dobânda la credite oscilează până la 3,8%, iar cea la depozite se situează la 1%.
Așadar raportul dintre cât plătește clientul împrumutat și cât câștigă cel cu economii este sub 1 la 4 în Austria și ajunge să depășească 20% în România.
Pe de altă parte, capitalul autohton a câștigat teren în sistemul bancar.
Numărul de bănci s-a redus, de la 36, la 30 iunie 2017, la 35, la 30 iunie 2018, ca urmare a finalizării fuziunii dintre Banca Transilvania şi Bancpost. Această tranzacţie se vede şi în valoarea activelor instituţiilor cu capital străin, care a scăzut la 74,5%, la finele lunii iunie, comparativ cu 91%, la aceeaşi dată a anului trecut.