BUCUREȘTI, 24 aug — Sputnik, Doina Crainic. Numai în Regatul Unit, procentul acestei scăderi a consumului de alcool ar putea fi de 38%, potrivit publicației britanice Daily Mail.
Potrivit unui nou studiu, vânzările de băuturi alcoolice s-ar putea prăbuși dacă populația ar respecta recomandările făcute în acest domeniu. În Regatul Unit, se așteaptă ca consumul să scadă cu 38% dacă populația respectă cantitățile de alcool recomandate pe săptămână.
Analiza arată că, în acest caz, prețul mediu al unui pahar de bere sau vin ar trebui să crească "pentru a se menține nivelurile actuale de venit pentru industria alcoolului", a declarat Colin Angus, de la Universitatea Sheffield.
Pe de altă parte, cercetătorii de la Institutul de studii privind consumul de alcool au constatat că renunțarea la băuturile alcoolice ar aduce economii uriașe în domeniul sănătății publice.
"Alcoolul cauzează 24.000 de decese în fiecare an si peste 1.1 milioane de spitalizari (…), cu un cost care se ridică la 3,5 miliarde de lire sterline [aproximativ 3,9 miliarde de euro] pentru NHS [Serviciul Național de Sănătate]", potrivit sistemului public de sănătate din Marea Britanie.
În concluzie, studiul face referiri la cercetările anterioare care au arătat că "reducerea consumului de alcool nu numai că ar salva vieți și bani, dar ar putea stimula economia și crea locuri de muncă".