BUCUREȘTI, 22 aug — Sputnik. Rusia nu își deplasează contingentele militare spre frontierele țărilor NATO, în timp ce statele-membre ale alianței, dimpotrivă, își apropie infrastructura de Rusia, a spus președintele Rusiei, Vladimir Putin.
"Nu ne mutăm contingentele militare în afara frontierelor noastre spre țările NATO, în timp ce infrastructura militară NATO se mișcă spre frontierele noastre, este majorat numărul personalului militar, iar tehnica militară din apropierea frontierelor noastre efectuează tot mai multe exerciții militare", a spus Putin la conferința de presă organizată după discuțiile cu omologul său finlandez, Sauli Niinistö.
În ceea ce privește problema zborurilor efectuate de avioanele militare, Putin a menționat că Rusia este gata de orice discuții cu NATO în această chestiune, însă Alianța refuză orice dialog.
"Salutăm propunerea președintelui Finlandei de diminuare a oricărei tensiuni, inclusiv în ceea ce privește zborurile aviației militare", a declarat Putin.
Potrivit lui, Organizația Internațională a Aviației Civile are anumite reguli, însă acestea nu se extind asupra aviației militare.
"Suntem gata să discutăm cu partenerii din NATO, însă ei refuză orice dialog. Cred că o astfel de poziție nu este una constructivă. Sperăm că vor renunța la ea", a subliniat șeful statului rus.