BUCUREȘTI, 20 aug — Sputnik. Viceprimarul orașului belgian Ans, Henri Huygen și-a anunțat demisia din cauza unei afirmații făcute în adresa homosexualilor, anunță agenția RIA Novosti cu referire la surse din administrația locală a orașului.
"Da, confirm informația din presă în legătură cu demisia lui", au anunțat reprezentanții primăriei.
Potrivit presei locale, vineri, în cadrul unui eveniment public Huygen ar fi declarat că relațiile sexuale între bărbați sunt nefirești. Această afirmație a fost făcută în prezența unui coleg al său, primul adjunct al primarului, Thomas Cialone, care face parte din comunitatea LGBT.
Fiind un oponent politic al socialistului Huygen, Cialone a cerut prezentarea unor scuze publice "în fața tuturor homosexualilor".
Declarația membrului Partidului Socialist din Valonia (regiunea francofonă a Belgiei) a provocat revolta liderului formațiunii, fostul prim-ministru, Elio Di Rupo.
"Partidul Socialist se pronunță pentru drepturile și libertățile individuale. Este inacceptabil ca un reprezentant al socialiștilor, cu atât mai mult un viceprimar pentru șanse egale, să nege valorile fundamentale. Această persoană nu mai poate reprezenta Partidul Socialist la niciun nivel", a declarat Di Rupo, care este și el un homosexual declarat.
Huygen și-a anunțat retragerea din lista electorală pentru alegerile locale din octombrie. Acesta și-a motiva decizia de a pleca din funcție de "presiunea mediatică" care se exercită asupra lui.