Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Dăncilă, convocată de urgenţă de Klemm şi de congresmeni SUA, întâlnirea nu era în program

© Photo : Guvernul RomânieiPrimirea de către prim-ministrul Viorica Dăncilă a delegației Congresului SUA condusă de Devin Nunes, președintele Comitetului Permanent pentru Informații din Camera Reprezentanților a SUA
Primirea de către prim-ministrul Viorica Dăncilă a delegației Congresului SUA condusă de Devin Nunes, președintele Comitetului Permanent pentru Informații din Camera Reprezentanților a SUA - Sputnik Moldova-România
Abonare
Premierul a primit vizita unei delegaţii a Congresului SUA condusă de Devin Nunes, cel care s-a întâlnit, în urmă cu aproximativ o lună, cu ambasadorul României, George Maior, la Washington.

BUCUREŞTI, 14 aug — Sputnik, Georgiana Arsene. Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, împreună cu mai mulţi congresmeni americani s-au întâlnit, în cursul zilei de astăzi cu premierul Dăncilă.

Informaţia a fost făcută publică de surse guvernamentale.

Ракетно-артиллерийская система оперативно-тактического назначения HIMARS - Sputnik Moldova-România
Politică
România, prima țară europeană care cumpără sistemul de rachete M142 HIMARS din SUA

Întâlnirea a avut loc la Palatul Victoria. Până aici, nimic neobişnuit, numai că această întâlnire — atenţie! — nu figura pe agenda oficială a premierului care şi-a întrerupt concediul după protestele de vineri.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Viorica Dăncilă a purtat discuţii cu partenerii americani despre Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii.

Este cel puţin interesant de ce oaspeții americani au cerut, într-o perioadă tulbure pentru România, să discute cu premierul anume acest subiect.

Din comunicatul oficial al Guvernului României aflăm că premierul Viorica Dăncilă a primit vizita unei delegaţii a Congresului SUA condusă de Devin Nunes, preşedintele Comitetului Permanent pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii.

De la bun început trebuie făcută observaţia că, în data de 16 iulie 2018, Devin Nunes a avut o întrevedere şi cu ambasadorul român la Washingtoon, George Maior.

În cele ce urmează, să încercăm a pune în oglindă aspecte de la cele două întâlniri.

Astfel, Viorica Dăncilă a salutat sprijinul constant pe care Congresul SUA îl acordă Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii şi a reiterat importanţa deosebită pe care ţara noastră o acordă acestui Parteneriat.

„Pe lângă importanța consolidării dialogului politic, premierul Viorica Dăncilă a subliniat necesitatea dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, având în vedere potențialul mare de care România dispune, precum și interesul pentru o prezență crescută a investitorilor americani. În context, a apreciat dinamica relațiilor de cooperare în sectorul energetic și implicarea tot mai pronunțată a companiilor americane în domeniul explorării resurselor de hidrocarburi, în special în Marea Neagră", se arată în comunicatul de presă al Guvernului României.

Pe pagina de Facebook a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, găsim informaţia potrivit căreia dialogul dintre Maior şi Nunes a vizat „teme actuale de interes major pe agenda bilaterală şi evoluţiile recente pe subiecte de interes maxim în planul relaţiilor internaţionale".

„A fost apreciat nivelul excelent al Parteneriatului Strategic româno-american, cu accent pe dimensiunea politico-militară şi cooperarea excepţională la nivelul serviciilor de informaţii", informează Ambasada României la Washington.

Ca şi în cazul întâlnirii cu Maior, şi la întâlnirea cu Dăncilă a fost subliniată importanţa deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Bruxelles din iulie 2018 pentru securitatea şi stabilitatea flancului estic al alianţei.

Întrebarea care se pune este de ce a fost nevoie ca această întâlnire să aibă loc acum, fără să fie menţionată pe agenda Guvernului?

Mai mult decât atât, trebuie menţionat că, în ultimul timp, în spaţiul public din România se propagă ideile extremiste ale comentatorului american Tom Rogan, prezentat drept „unul dintre cei mai cunoscuţi analişti de orientare conservatoare din SUA", care a propus bombardarea podului Crimeei de către Ucraina şi aplicarea unor sancţiuni împotriva României. El spune că, astfel, românii ar vedea că americanii îi susţin. 

Până la acest moment, Guvernul nu a ieşit cu informaţii suplimentare referitoare la întâlnirea de astăzi, care să explice motivul pentru care a fost nevoie de introducerea acesteia pe ordinea de zi.

Fluxul de știri
0