Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Măsuri sporite de siguranţă în zilele următoare - mii de oameni la datorie

Abonare
Minivacanţa prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului aduce şi măsuri de siguranţă sporite asigurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

BUCUREŞTI, 14 aug — Sputnik, Georgiana Arsene. Mâine se dă startul minivacanţei, motiv pentru care peste 4600 de pompieri salvatori, cu aproape 3000 de mijloace tehnice vor fi zilnic la datorie, ca să poată răspunde prompt la solicitările primite din partea cetăţenilor.

Eventualele urgenţe medicale vor fi gestionate, la nivel naţional, prin intermediul celor 233 echipaje de pompieri SMURD, care vor asigura primul ajutor calificat, precum și de cele 25 unităţi de terapie intensivă mobilă, 7 ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic şi 38 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.

Pe Autostrada A2 și pe autostrada A4, având în vedere creșterea valorilor de trafic spre litoral, IGSU a dispus dislocarea de forțe și mijloace pentru asigurarea unui răspuns rapid, în eventualitatea producerii de situații de urgență, informează dcnews.ro.

Celor care aleg să-şi petreacă timpul liber în mijlocul naturii și care vor utiliza surse de foc în spaţii deschise, ISU le reamintește principalele măsuri de prevenire care trebuie respectate pentru a evita situaţiile de urgenţă. Este vorba despre pregătirea focului doar în zonele special amenajate, sub supraveghere peramenentă, cât mai departe de vegetaţie şi în nici un caz pe vânt, iar înainte de plecare trebuie stins focul şi cărbunii aprinşi.

De asemenea, chibriturile şi brichetele nu se vor lăsa la îndemâna copiilor.

Fumătorii sunt rugaţi să aibă mare grijă unde aruncă resturile de ţigări şi chibriturile aprinse.

Fluxul de știri
0