CHIȘINĂU, 13 aug — Sputnik, Octavian Racu. Presa românească preia orbește dezinformarea portalului al televiziunii publice austriece ORF, al cărui cameraman ar fi fost bătut de jandarmi în noaptea de 10 august.
Potrivit jurnaliștilor austrieci, Comisia Europeană, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, ar fi "condamnat dur acțiunile jandarmilor". Mass-media din România a tirajat acest fals fără a verifica prima sursă.
Informația eronată a fost preluată de Știri pe Surse, Realitatea, ProTV, B1 și alte instituții media.
În realitate, în scurta intervenție (înregistrarea video este disponibilă pe site-ul oficial al Comisiei Europene), purtătorul de cuvânt al CE, Christian Spahr, a declarat că instituția pe care o reprezintă "nu va comenta problemele interne din România", evitând să dea vreo apreciere evenimentelor de la București.
Acesta a mai subliniat că "este foarte important ca jurnaliștii să-și desfășoare activitatea fără niciun fel de obstacole". Anume această frază a fost reinterpretată drept o "critică dură la adresa forțele de ordine din România", chiar dacă întreg comentariul nu conține nici urmă de referire la acțiunile jandarmilor.