BUCUREȘTI, 9 aug — Sputnik. Arheologii au descoperit un mormânt vechi în zona în care urmează să fie construită o autostradă, în apropierea orașului rusesc Aksay, regiunea Rostov, anunță compania „Avtodor" într-un comunciat de presă.
Potrivit specialiștilor, mormântul datează mileniul IV a. Chr.
"Acum șase milenii, cu o mie de ani înaintea piramidelor egiptene! În opinia savanților, e o descoperire unică, care poate fi considerată una senzațională", se spune în comunicat.
În urma săpăturilor, au fost găsite construcții de piatră originale sub formă de camera subterane. Acolo se aflaui vase bine păstrate, care erau utilizate pentru păstrarea hranei funerare, elementele de harnașament, precum și arme din cupru, care arată că e vorba de înhumarea unor oameni cu statut social înalt.
Specialiștii afirmă că se știa de mult timp despre existența unui kurgan în acest loc. Acesta fusese menționat pe hărțile din secolul XIX cu denumirea "Figurin". Totuși, arheologii nu reușise să desfășoare acțiuni de cercetare din cauza lipsei de finanțare.
"Primele rezultate ale săpăturilor a scos la iveală caracterul unic al acestui sit al patrimoniului cultural, care va fi cercetat datorită realizării proiectului companiei de stat pentru construcția șoselei de centură a orașului Aksay", se subliniază în comunicatul „Avtodor".