Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Politico pretinde a ști ce document i-a remis Putin lui Trump la Helsinki

© Sputnik / Sergey Guneev / Accesați arhiva multimediaDonald Trump et Vladimir Poutine à Helsinki
Donald Trump et Vladimir Poutine à Helsinki - Sputnik Moldova-România
Abonare
În cursul întâlnirii de luna trecută, Vladimir Putin i-a prezentat lui Donald Trump câteva inițiative concrete în domeniul dezarmării și controlului armelor, în special în ceea ce privește interzicerea armelor în spațiu, potrivit Politico.

BUCUREȘTI, 8 aug — Sputnik. Președintele rus i-a prezentat luna trecută omologului său american o serie de inițiative, în cadrul întâlnirii lor private de la Helsinki, inclusiv noi discuții asupra controlului armelor nucleare și interzicerii armelor în spațiul cosmic, a anunțat marți, 7 august, ziarul Politico, referindu-se la un document rusesc pe care l-ar avea în posesie.

Politico susține că are un document intitulat Dialogul privind problemele de control a armamentului, în limba rusă și traducerea în limba engleză. Potrivit presei, persoana care le-a furnizat documentul l-ar fi obținut de la oficiali ruși.

Potrivit acestui document, Moscova a propus să prelungească, timp de cinci ani, tratatul de reducere a armelor nucleare, semnat între Rusia și Statele Unite ale Americii în 2010 de Dmitri Medvedev și Barack Obama, și să "reafirme angajamentele" luate de ambele părți în temeiul acestui tratat.

Mass-media citată mai adaugă că documentul evocă, de asemenea, tensiunile în creștere în Europa de Est și propune ca Moscova și Washingtonul „să întreprindă măsuri de prevenire a incidentelor din cauza activităților militare în Europa, dar și construirea încrederii și a transparenței în sfera militară”.

Potrivit Politico, documentul cheamă părțile să "inițieze consultări de experți pentru a identifica tipurile de arme destabilizatoare și pentru a le lua în considerare în cadrul mecanismului de control al armamentului".

În plus, sugerează consultări cu privire la „stabilitate strategică", conduse de secretarul de stat adjunct și viceministrul de Externe, care ar putea discuta mai multe probleme acute, cum ar fi Siria. Au fost, de asemenea, recomandate un dialog în format 2 + 2 între secretarul american de stat și Ministrul Apărării și omologii lor ruși, precum și întâlniri între șefii forțelor armate rusești și americane.

Între timp, Kremlinul nu a reacționat la publicația Politico.

Administrația Trump a refuzat între timp să comenteze, spunând că Președintele nu a primit astfel de documente.

Summitul dintre președintele rus și omologul său american, prima reuniune de acest nivel în nouă ani, a avut loc pe 16 iulie la Helsinki. Cei doi șefi de stat s-au întreținut tete-a-tete pentru prima dată mai mult de două ore. Apoi delegații în componența lărgită au participat la un prânz înainte de a răspunde la întrebările jurnaliștilor. La finalul întrevederii părțile au exprimat interesul pentru îmbunătățirea relațiilor dintre cele două țări.

Fluxul de știri
0