Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Tudorel Toader - declarație surpriză despre un candidat la șefia DNA!

© Photo : Guvernul RomânieiTudorel Toader
Tudorel Toader - Sputnik Moldova-România
Abonare
"Îl apreciez personal ca om" - o declarație surpriză a ministrului Justiției care vizează unul dintre cei mai cunoscuți procurori, foarte apropiat de Laura Kovesi

BUCUREȘTI, 31 iul — Sputnik, Evan Răutu. După nici două zile de tăcere în privința unuia dintre cele mai urmărite subiecte, Tudorel Toader a dat un interviu pe tema concursului pentru ocuparea șefiei DNA. Într-un interviu acordat azi agenției DC News, Toader a dat detalii despre respingerea primei serii de patru candidați.

"Practic, nu i-am respins eu, i-a respins Comisia", spune ministrul. "E adevărat că eu am prezidat-o, dar împreună cu cei patru secretari de stat de la Ministerul Justiției".

Trecând însă la fondul problemei, acesta e reprezentat, în opinia ministrului, de programele manageriale, pe care le-a postat chiar la finele săptămânii trecute.

"În opinia mea, un program managerial nu trebuie să rămână doar în perioada descriptivă a autorității respective, ci presupune și o radiografie cu bunele și cu relele DNA, un plan de măsuri pentru eliminarea a ceea ce poate că nu este bun, un plan de măsuri pentru îmbunătățirea a ceea ce există la DNA", a declarat ministrul, care a precizat că sunt necesare și "etape — grafic — de realizare a respectivelor măsuri pentru a vedea dacă se încadrează sau nu în parametrii în care și-a depus candidatura".

Iar de aici apare și problema, adevăratul motiv pentru care cei patru au fost respinși — nu au convins că pot reforma DNA

"Am constatat faptul că, prin programele manageriale, prin interviul la care s-au prezentat, prin modul în care și-au expus viziunea despre evoluțiile DNA, prin modul în care au răspuns la întrebările care au fost puse în interviu candidații nu au creat membrilor Comisiei convingerea faptului că pot reforma DNA", a explicat ministrul Tudorel Toader.

Surpriza vine din sinceritatea cu care ministrul Toader recunoaște că îl aprecia în mod special pe unul dintre candidați, dar nu a putut trece peste cele petrecute.

"Îl apreciez personal ca om — ca pe toți de fapt, dar la unul mă refer acum", a spus Toader. "Din moment ce în programul managerial scria că a coordonat zece servicii teritoriale, dintre care unul este serviciul Ploiești, în condițiile în care știm ce s-a întâmplat la Ploiești, nu putea fi ridicat la nivel de procuror-șef al întregii direcții, pentru că i-am fi dat un certificat să facă la nivel național ceea ce s-a întâmplat la nivelul serviciului teritorial Ploiești".

Evident, referirea este la procurorul Marius Iacob, cel care, în calitate de adjunct la Laurei Kovesi, s-a ocupat de coordonarea serviciilor teritoriale — deci inclusiv de Ploiești.

Reamintim că interviul acordat DC News survine la puțin timp după ce primii patru candidați (Marius Iacob, Florentina Mirică, Elena Grecu şi Cristian Lazăr) la funcția de procuror șef la DNA au fost respinși de Comisia de la Ministerul Justiției.

Fluxul de știri
0