BUCUREȘTI, 31 iul — Sputnik. Crima a fost săvârșită de oameni înarmați a căror identitate nu este cunoscută, la 23 kilometri de Sibut, în Republica Centrafricană, potrivit agenției de presă franceze.
Ambasada Rusiei a confirmat informația, precizând că două dintre victime au fost delegate de ziarul Izvestia. Datele referitoare la a treia persoană urmează să fie verificate.
Primele cercetări arată că asasinatul a avut loc pe șoseaua spre Sibut în timp ce corespondenții făceau cale întoarsă din nordul țării. Corpurile neînsuflețite au fost duse, sub vălul nopții, la sediul Misiunii ONU pentru stabilizare a situației în Republica Centrafricană.
Luni, UE a extins pentru încă doi ani misiunea de formare militară în Republica Centrafricană (EUTM RCA) lansată în iulie 2016. La sfârșitul primului său mandat de doi ani, EUTM a instruit mai mult de 3.000 de soldați ai forțelor guvernamentale.
Rusia, la rândul ei, a obținut recent autorizația ONU de a oferi o pregătire militară gratuită pentru două batalioane ale Forțelor Armate din Republica Centrafricană, o țară în care zone întregi sunt controlate de grupări armate locale. În misiune sunt antrenați șapte militari și 170 de instructori civili ruși.