Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei
BRUXELLES, 30 iulie, Sputnik, Daniela Porovăț. Viitoarele alegeri europene care vor avea loc în mai 2019 vor fi scena unei confruntări pe viață și pe moarte între cele două tendințe care își dispută acum scena politică și mediatică a Uniunii: globalismul, susținut de cei care vor o Europă suprastatală, controlată de la Bruxelles, care să anihileze națiunea și identitatea și care include migranții non-UE în viitorul demografic al continentului, și naționalismul de diferite facturi, care are câteva trăsături comune: păstrarea identității etnice, culturale și religioase a popoarelor Europei, prezervarea suveranității naționale, controlul granițelor în fața migrației și mai multă independență, dacă nu totală, față de Bruxelles.
Imaginile cele mai celebre ale momentului care întruchipează cele două tabere sunt președintele Franței, Emmanuel Macron, autorul recent al propunerii unei Europe în trei cercuri, și Matteo Salvini, popularul ministru de Interne al Italiei și liderul Lega Nord, autorul închiderii porturilor pentru navele cu migranți și al dărâmării taberelor ilegale de romi din Peninsulă.
Există desigur și alte figuri care se raliază celor două mișcări, dar cum Merkel, Doamna de Fier a Europei și "Mutti" pentru toți migranții, este în scădere de popularitate și de putere, iar Marine Le Pen trece și ea printr-o criză de autoritate cu partidul său rebotezat din Frontul Național în Adunarea Națională, ca să dăm numai două exemple, Macron și Salvini rămân emblematici pentru alegerile europene din 2019.
De altfel, ambii lideri politici și-au propus să își desfășoare proiectele politice mult dincolo de granițele țărilor de care aparțin, Macron încercând o mișcare pan-europeană a globaliștilor, iar Salvini o mișcare pan-europeană a naționaliștilor. Nu e întâmplător de altfel că cei doi politicieni își trimit critici personale cu fiecare ocazie, ei poziționându-se astfel ca principalii rivali pe scena politică a Uniunii.
Viktor Orban, desigur, încearcă și el să coalizeze o mișcare suveranistă în Europa Centrală și de Est, fiind liderul informal al Grupării de la Vișegrad, dar pe ansamblu se încadrează în aceeași tabără a naționaliștilor europeni, țara sa neavând poziția și importanța necesară pentru a pretinde leadershipul unei asemenea mișcări la nivelul întregii Uniuni.
Ministrul de Interne al Austriei, Heinz-Christian Strache, liderul FPO, intră și el în această categorie a liderilor naționaliști la nivelul unei țări cu un oarecare impact pe scena europeană, dar care nu pot coagula o mișcare de o asemenea anvergură în jurul lor.
Socoteala aritmetică va fi făcută după mai 2019, când se vor crea grupurile politice în Parlamentul European și când se vor număra europarlamentarii afiliați cauzei naționaliste și cei pe care încearcă Macron să-i adune sub stindardul Inițiativei sale pentru Europa.
Între timp, numărul țărilor UE conduse de partide naționaliste și anti-Bruxelles s-a mărit, iar votul dat de cetățenii din toate statele membre partidelor care vor critica actuala formă a UE ar putea fi covârșitor, asemenea formațiuni politice existând în mai toate țările europene și fiind în creștere de popularitate.
Până și în țara condusă de Merkel, Alternativa pentru Germania a ajuns cel mai mare partid de opoziție, iar numărul de europarlamentari pe care îl va trimite în Parlamentul European va atârna greu în grupul naționalist care se va forma.
Deocamdată nu e clar cu cine va juca România, cele mai mari partide de la București fiind angrenate în grupurile mainstream ale politicii europene, cele care sunt în pierdere de viteză.
PSD este afiliat la socialiștii europeni care au pierdut multe voturi la nivel european, dar are deja mesaje de independență față de Bruxelles, aducând mai mult cu poziția statelor din Vișegrad, lucru care le-a atras deja în numeroase rânduri criticile partenerilor socialiști, iar PNL este afiliat la popularii europeni, aflați și ei în cădere după șubrezirea poziției lui Merkel în Germania, într-o situație similară fiind și liberalii români care nu se prezintă ca o variantă câștigătoare nici pentru viitoarele alegeri.
În rest, vorbim de partide mici care abia dacă fac impresie la nivel național, așadar nu vor conta pe eșichierul politic european nici pentru tabăra lui Macron, nici pentru cea a lui Salvini.
Ca întotdeauna, România rămâne închisă în propriile granițe și în propriile dispute interne, iar singurul moment când se aude din România ceva important la nivel european este atunci când vine Viktor Orban la Băile Tușnad și se luptă cu eurocrații, dând declarații intenționat memorabile tocmai din Transilvania ca să le arate tuturor că este acasă în Ardeal și că și-a făcut din această regiune o tribună politică maghiară, spre rușinarea tuturor politicienilor români!
