BUCUREȘTI, 27 iul — Sputnik. Combaterea terorismului și coordonarea activității în sfera politică, a comerțului și economiei continuă să fie direcțiile de bază a activității BRICS, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin.
"Una din aceste direcții, așa cum am discutat și la întrevederile anterioare și la reuniunea curentă, este sfera politică, în sensul cel mai larg al cuvântului", a declarat Putin în cadrul unei conferințe de presă la finalul summitului BRICS din Africa de Sud.
El a menționat că în agenda de discuții principalele subiecte ale celui de-al 10-lea summit BRICS au fost "contracararea unor abordări unilaterale în afacerile internaționale, apărarea multilateralității, utilizarea beneficiilor celei de-a patra revoluții industriale".
Președintele Rusiei a reamintit că prima ședință a organizației într-un format restrâns a avut loc în Sankt Petersburg, în anul 2005, când s-au întâlnit liderii Chinei, Rusiei și Indiei. Ulterior, au aderat Brazilia, apoi Africa de Sud.
"Inițial, scopul și obiectivele noastre erau destul de modeste, vorbeam despre consolidarea efroturilor, în primul rând, în domeniul economic, discutam despre posibilitatea unor coordonări pentru a obține niște rezultate în acest domeniu foarte importat. Pe măsura extinderii numărului membrilor organizației, această reuniune a început să dobândească tot mai mult formele unei organizații, fiind lansate noi și noi direcții de activitate, iar interesele comune au devenit tot mai largi", a adăugat el.