Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Scandalul momentului: Băsescu, atac grosolan - Ciutacu, scârbit de atâta ipocrizie!

© AFP 2024 / JOHN THYSTraian Băsescu
Traian Băsescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Diferență uriașă de atitudine, conştiință și educație între fostul președinte - și unul dintre cei mai apreciați jurnaliști, "scârbit și acrit de atâta ipocrizie"

BUCUREȘTI, 27 iul — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cel mai mare scandal al acestor zile, pornit de la o declarație aprinde tot mai multe spirite — iar unele personaje se manifestă cu maximă violență. Este vorba de declarația lui Petre Daea, cel care, în mod evident, nu a avut intenția de a jigni pe cineva.

Iar grosolănia îi aparține lui Traian Băsescu, cel care folosește un arsenal de insulte cu totul nedemn de un fost șef de stat — cum la fel de nedemn a fost și în acea calitate, după părerea foarte multor români.

"Marş afară, Daia!", scrie Băsescu, greșind de la început numele ministrului. "Un ministru idiot care pune semnul egal între incinerarea porcilor bolnavi de pestă porcină şi incinerarea a milioane de evrei maturi şi copii la Auschwitz, nu poate fi decât o ruşine pentru o naţiune care produce un specimen de teapa lui Daia".

Iată un model de exprimare a cuiva care nu a știut să se remarce decât prin scandal — iar acum a găsit un prilej să se bage în seamă prin ceea ce mai poate să facă — să insulte pe Facebook

"Marş afară din Guvernul României clown nenorocit", mai adaugă Băsescu, pentru a încheia cu bădărănie ipocrită: "Să nu mai ieşi din casă de ruşine toată viaţa ta, rebut uman ce eşti".

La polul opus e vorba tot de "ipocrizie", dar în sens opus. Victor Ciutacu, jurnalistul care se trage pe linie maternă dintr-o rădăcină evreiască, se revoltă împotriva ipocriziei și a scandalului de care profită diverse personaje.

"A ajuns nea Petrică Daea, după ce a slobozit o declarație năroadă și atât, simbolul antisemitismului", remarcă jurnalistul, care e scârbit de atacurile celor care au manifestat o atitudine pe care deseori a caracterizat-o drept "fascistă" — "Marș, băi, fascistoizilor, s-a trezit să urle bântuitor Holocaustu-n voi și să vă legitimați pe dramele unui neam!".

Dar cunoscutul jurnalist reproșează și Ambasadei Israelului lipsa de atitudine în cazuri cu adevărat grave — în contrast cu „consternarea" despre care se vorbește în Comunicatul legației israeliene.

"Cât despre consternările Ambasadei Israelului, m-aș fi așteptat să le citesc pe vremea când ONG-ul care s-a declarat urmaș al unei organizații naziste a produs cu succes candidatul la președinție care a câștigat alegerile", atrage atenția Ciutacu.

Mai mult, jurnalistul aduce aminte și că partidul care l-a lansat pe Iohannis, PNL, este cel care a lansat,prin liderul actual, acuzația de "trădare a intereselor statului" în urma întâlnirilor dintre premierul român și cel israelian.

"(Iohannis) al cărui partid a făcut, prin președinte, denunț de trădare pentru negocierile diplomatice România-Israel", scrie Ciutacu, precizând că plângerea s-a făcut "la procuratura antitero…".

Da, este chiar unică în lume situația ca o întâlnire cu premierul Israelului să aibă ca rezultat o plângere oficială "la procuratura antitero".

"Un evreu scârbit și acrit de atâta ipocrizie", încheie Victor Ciutacu postarea sa de pe pagina de Facebook.

Inutil să comentăm diferența de atitudine, conştiință și educație între fostul președinte — și unul dintre cei mai apreciați jurnaliști, pe deasupra și urmaș al celor care au tot dreptul de a se revolta pentru orice fel de aluzie sau exprimare nepotrivită la adresa marii tragedii care le-a marcat destinul. 

Fluxul de știri
0