Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Pesta disperării. "E Auschwitz, muncitorii rămân pe drumuri, UE și-a atins țelul"

© REUTERS / Pawel UlatowskiFile photo of the sign "Arbeit macht frei" (Work Makes You Free) at the main gate of the former German Nazi concentration and extermination camp Auschwitz in Oswiecim January 19, 2015.
File photo of the sign Arbeit macht frei (Work Makes You Free) at the main gate of the former German Nazi concentration and extermination camp Auschwitz in Oswiecim January 19, 2015. - Sputnik Moldova-România
Abonare
Pesta porcină a stârnit panică printre autorități, șefi de ferme, simpli angajați, dar animalele sunt sacrificate în continuare, multe dintre ele sănătoase.

BUCUREȘTI, 26 iul — Sputnik, Daniel George Nistor. Ministrul agriculturii, Petre Daea, spune că a fost noaptea în județul Tulcea, unde în exploatația comercială Carniprod sunt uciși zeci de mii de porci.

"Acolo este ca la Auschwitz. Gândiți-vă că sunt efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă și se pun pe foc. O fac medicii veterinari care sunt la limita rezistenței psihice, să stai cu 2.000-3.000 de porci pe zi să-i omori, e o situație greu de explicat", a declarat Daea, citat de Agroinfo.ro.

Свиньи - Sputnik Moldova-România
Economie
Lovitura letală a pestei. "48.000 de porci sunt sănătoși, de ce îi ucideți?"

"O facem cu mare durere, dar nu există altă soluție, din nefericire. Acest nenorocit de virus care a măturat Europa, a măturat Rusia, a măturat Ucraina, a măturat Moldova, Polonia, Letonia, a fost în Cehia, este și în Ungaria, iată că a intrat și la noi", a mai spus Daea.

Șeful companiei Carniprod, se arată de-a dreptul disperat.

"Am ajuns la 29.000 de porci ucişi dintr-un total de 45.000 de porci ce urmează să fie ucişi şi incineraţi. Trebuie să distrugem şi 500-600 de tone de carne de porc din depozite. Suntem într-o zonă critică aici în apropiere de Delta Dunării. Pe viitor vom achiziţiona carne de porc de la alţi producători", a spus Nicolae Ciuleac, proprietarul fermei, citat de Agrointel.ro

Toţi cei 150 de angajaţi ai complexului de creşterea porcinelor riscă ră rămână fără serviciu.

"Le mai dau luna asta salariu şi apoi Dumnezeu cu mila. Rămânem cu sectorul comercial, terenurile agricole, dar porcii să-i crească alţii", a menționat Ciuleac.

Acesta a arătat că se procedează greșit încă din momentul când a fost depistat virusul. "Ce mă doare este faptul că am hale întregi unde nu s-a descoperit urmă de virus. Porcii sunt sănătoși. De ce trebuie să îi omori, să mă distrugi pe mine, atâta timp cât ei nu au nimic? De ce nu izolezi focarul, cum se procedează în orice țară din lumea asta?" — semnala fermierul din Tulcea.

Pe de altă parte, ministrul Agriculturii a confirmat o informație lansată miercuri în spațiul public.

"Trebuie să sacrificăm, din nefericire, 45.000 de capete la Carniprod Tulcea și avem o veste proastă: că mai trebuie să… virusul ar fi prezent și în alt complex, care înseamnă undeva la 17.000 — 18.000 de capete. Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente ca să ușureze boala, singura metodă este sacrificarea", a explicat Petre Daea.

Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost depistat și în județul Sălaj, în două cadavre de porci mistreţi, găsite într-o pădure din comuna Măierişte, situată în apropierea limitelor de judeţ dintre Satu Mare şi Bihor, după cum informează printr-un comunicat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Toate aceste probleme au stârnit indignarea altor fermieri. Dimitrie Muscă, inginerul agronom care conduce la Curtici, județul Arad, o afacere integrată ce cuprinde, prntre altele, peste 35.000 de porci şi 2.200 de bovine, și-a exprimat un sentiment de revoltă.

"Cine credeţi că e tâmpit şi cretin, cum cred autorităţile, să mai populeze complexele de porci care sunt rase de pe pământ? Nu mai ace nimeni: Europa şi-a atins ţelul pentru că există destulă carne de porc, iar noi suntem o bună piaţă de desfacere pentru ei", a spus Muscă.

"I-am spus şi preşedintelui Românei, Klaus Iohannis, la Indagra în 2016, când a avut o întâlnire cu fermierii, că vin porcii mistreţi din Ungaria şi Ucraina şi ne infectează. Răspunsul a fost: 'Nu este treaba mea'. Este treaba lui, pentru că este o problemă de interes naţional", a menţionat fermierul.

Fluxul de știri
0