BUCUREȘTI, 25 iul — Sputnik, Daniel George Nistor. Cadavrele a doi mistreți infestați au fost găsite într-o pădure din comuna Măierişte, situată în apropierea limitelor de judeţ dintre Satu Mare şi Bihor.
În urma confirmării diagnosticului de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (IDSA) — Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgență, informează un comunicat transmis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sălaj s-a întrunit marţi, 24 iulie, sub coordonarea subprefectului, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții, în Fondul de Vânătoare 30 Carastelec, pădurea Meja, comuna Măerişte.
Pentru fondurile de vânătoare din județ au fost stabilite o serie de măsuri, precum: suspendarea vânătorii pentru toate speciile; interzicerea utilizării de cereale recoltate din zona infectată în hrana porcilor domestici; suspendarea administrării de hrană la locurile de hrănire a mistreţilor, cu excepţia zonelor în care s-au semnalat pagube în culturile agricole; interzicerea circulaţiei animalelor domestice prin incinta pădurilor, inclusiv transhumanţa; interzicerea accesului, din orice motiv, a persoanelor neautorizate în aceste păduri.
Cazul a fost notificat către Comisia Europeană și Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor Internațional (OIE).
Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
Virusul pestei porcine a fost depistat recent la o fermă din județul Tulcea. ANSVSA a decis sacrificarea a zeci de mii de porci, fapt ce a stârnit nemulțumirea proprietarului fermei.
"Ce mă doare este faptul că am hale întregi unde nu s-a descoperit urmă de virus. Porcii sunt sănătoși. De ce trebuie să îi omori, să mă distrugi pe mine, atâta timp cât ei nu au nimic? De ce nu izolezi focarul, cum se procedează în orice țară din lumea asta?" — a spus Nicolae Ciuleac, proprietarul companiei Carniprod Tulcea.