BUCUREȘTI, 13 iul — Sputnik. Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că Campionatul Mondial de Fotbal 2018 din Rusia este cel mai bun din istoria competiției.
Campionatul s-a desfășurat în 11 orașe ale Rusiei, între 14 și 15 iulie. Finalul tunerului între selecționatele Franței și Croației va avea loc pe 15 iulie la Moscova.
"Un campionat mondial incredibil și uimitor. Chiar de la începutul turneului am avut emoții incredibile în urma prezenței noastre aici, iar peste două zile urmează punctul culminant — finala. În ultimii câțiva am spus că acest campionat va fi cel mai bun din toate timpurile. Acum aș putea să reiterez cu o convingere fermă că acesta este cel mai bun din toată istoria. Aș vrea să mulțumesc pe toți cei care au participat la organizarea și pregătirea turneului", a declarat Infantino la o conferință de presă.
"Aduc mulțumiri poporului rus, întregii Rusii. Mulțumesc guvernului, președintelui Vladimir Putin, comitetul organizatorilor local, Uniunea de Fotbal al Rusiei. Toți cei care au asigura organizarea desfășurarea optimă a campionatului mondial, cel mai bun din toate timpurile. Inima, zâmbetul campionatului mondial au fost voluntarii, mii de oameni care s-au implicat în organizarea evenimentului", a adăugat Infantino.