BUCUREȘTI, 12 iul — Sputnik, Daniel George Nistor. Grupul CEZ a raportat în România un profit net de 421,249 milioane de lei (circa 90 milioane de euro) în 2017.
Rezultatul vine după o creştere cu peste 651 milioane de lei faţă de anul anterior, când compania a anunţat o pierdere netă de 229,849 milioane de lei, potrivit informaţiilor financiare prezentate de conducerea companiei și citate de Agerpres.
În acelaşi timp, valoarea profitului raportat înainte de deducerea dobânzilor, impozitelor, deprecierii şi amortizării (EBITDA) a fost, anul trecut, de 362,701 milioane de lei, în scădere cu 103,550 milioane de lei, faţă de 2016.
Vânzarea de electricitate către consumatorii finali a scăzut, în intervalul de referinţă, cu 2,3%, în principal din cauza unui consum de energie mai redus. În plus, numărul locurilor de consum a înregistrat o uşoară scădere, cu 0,99% faţă de anul 2016.
Per ansamblu, pierderile în reţelele de distribuţie ale Distribuţie Energie Oltenia au scăzut, anul trecut, faţă de 2016, cu 8,2%. Datele companiei relevă că, în luna decembrie 2017, parcul eolian CEZ a înregistrat cea mai mare producţie de energie electrică de peste an, de 154.599 MWh.
La nivel investiţional, Distribuţie Energie Oltenia SA a derulat în anul 2017 un program finanţat din surse proprii, în valoare de 178,324 milioane lei, şi un program de puneri în funcţiune de 171,588 milioane lei.
Profitul realizat de CEZ ar fi intrat în conturile statului român, dacă acesta ar fi administrat și acum capacitățile de distribuție a energiei electrice, în loc să le vândă grupului din Cehia.
Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia care, după procesul de transformare, asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman.
Operațiunea nu poate fi numită privatizare, CEZ fiind o companie a statului ceh, care deține, prin Ministerul Finanțelor din Cehia, 70% din acțiuni.
Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de cele opt companii, respectiv: Distribuţie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.