BUCUREȘTI, 7 iul — Sputnik. Duelul nordicilor, Suedia — Anglia, va fi jucat cu începere de la 17.00, pa malurile Volgăi, la Samara.
Va fi un fotbal în stilul lui originar — rapid, atletic, decis și intransigent. Ploaia, sau cel puțin ceața, în caz de se întâmplă, ar face ca tabloul să devină clasic.
Vikingii au cucerit cândva Anglia, au impus legi și dări, dar, peste secole, foștii învinși s-au revanșat făcându-i pe invadatorii de odinioară să se închine și să plătească bir unuia din zeii lor — jocului cu balonul rotund.
Inițiatorii unui cult nu sunt întotdeauna invulnerabili în fața aderenților, dar aici, se creează impresia, anume așa vor sta lucrurile.
Capul de afiș al zilei este ”derbiul slavilor”, Rusia — Croația. Meciul de la Soci este de urmărit începând cu 21.00.
Ambele trupe au în spate optimi foarte grele, pe care le-au trecut doar după loviturile de departajare. S-ar putea ca și în această fază lucrurile să ajungă până la penaltiuri. Gazdele turneului au urcat atât de sus încât nu mai au teamă de nimic și de nimeni. Maniera adversarilor este una care le convine, cu sud-americanii, după cum am avut ocazia să ne convingem, motoarele merg mai greu.
Meciul, la drept vorbind, este deschis oricăriu rezultat, dar de partea echipei lui Cherchesov sunt încrederea tot mai mare în propriile posibilități, setea de performanță, susținerea frenetică a publicului.