BUCUREȘTI, 4 iul — Sputnik. După lansarea cu succes a noii piese și a unui nou videoclip ("Te las cu inima"), Cleopatra Stratan a decis să revină la București. Deocamdată, e vorba doar de promovare noului hit, însă în viitorul apropiat tânăra interpretă își propune să se stabilească în România împreună cu familia.
În decurs de două zile, noua melodie a fost vizualizată de 10 milioane de ori pe YouTube. Odată cu pătrunderea în topurile muzicale din România, artista a decis să-și majoreze onorariul.
Potrivit presei românești, Cleopatra percepe peste 4 mii de euro pentru un concert în aer liber de 35 de minute și 5 mii de euro pentru concerte private.
În cazul în care e vorba de un eveniment în afara Chișinăului, Cleopatra cere decontarea transportului, două bilete de avion sau bani pentru fiecare kilometru parcurs și cazare.
Cleopatra Stratan, fiica artistului Pavel Stratan, s-a lansat în lumea showbizului la o vârstă fragedă de 3 ani. Succesul de care s-a bucurat piesa "Ghiță" nu doar în Republica Moldova și România, dar și în străinătate, a i-a adus o recunoaștere mondială, fiind introdusă și în cartea recordurilor Guinness.
Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Sputnik, Cleopatra a povestit că în cei 12 ani în care a lipsit de pe scenă, a fost preocupată de studii (teatru, pian și canto) și de noile ei pasiuni — scriere de versuri și culinărie. La întrebarea dacă o curtează băieții, Cleopatra a răspuns că este foarte concentrată pe muzică și proiecte și nu are timp să acorde atenție relațiilor amoroase.