CHIȘINĂU, 3 iul — Sputnik. Radu Albot, poziția a 98-a în ratingul ATP, l-a învins în cinci seturi pe spaniolul Pablo Carreno Busta, numărul 12 mondial, scor 3-6, 6-0, 6-7, 6-2, 6-1. Astfel el s-a calificat, pentru a treia oară la rând, în turul 2 al turneului.
Partida s-a disputat timp de două zile şi a fost întreruptă din cauza întunericului.
Datorită succesului obținut, tenismanul nostru a câştigat 10 puncte ATP şi aproape 40 de mii de lire sterline.
În runda următoare Albot îl va întâlni pe slovenul Aljaz Bedene, numărul 71 mondial.