BUCUREȘTI, 29 iun — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "Un primar al unui oraș extrem de important din România a primit mandat și a fost interceptat fără să îi cunoască pe cei vizați, doar pentru că cei din acel dosar erau din orașul unde era ea primar: Craiova", notează uimită Ingrid Mocanu.
Cunoscuta juristă se referă la o notă postată în această noapte de Lia Olguța Vasilescu, în care ministrul Muncii își manifestă, la rândul său, stupoarea în urma a ccea ce a ieșit ieri la iveală.
"Am aflat cu stupoare că am fost interceptată (ambiental, GPS, telefon, video etc.) într-un dosar în care nu cunoșteam niciunul dintre suspecți —nici ei pe mine", scrie Olguța Vasilescu.
Explicația este însă și mai năucitoare: acum patru ani, procurorii au dorit să-i monteze microfoane și aveau nevoie de un simplu pretext! Iată explicația oferită de lidera Olteniei.
"Cum procurorii DNA aveau nevoie de un pretext ca să îmi poată monta microfoane în birou, că poate spun sau fac vreo prostie să îmi poată face un dosar de corupție, au pus unul dintre denunțatori, de existența căruia nici nu știam, să spună într-o interceptare că "îl lucrez" eu pe el".
Și, atenție, iată cine e persoana prin care se făcea "lucrarea" unuia dintre cei mai importanți oameni politici ai momentului.
"Înțeleg ca omul e un asistat social rrom", scrie Olguța Vasilescu. "Vă dați seama cam câtă preocupare era pe mine să "lucrez" unul așa de "important" ca el…".
De fapt, Oana Vasilescu a aflat de acest dosar din presă, mai precis în urma unui articol din "Cotidianul", scris de cunoscutul jurnalist Ion Spânu., celebru și prin anchetele și emisiunile de la OTV.
Spânu a publicat un set de documente pus la dispoziție chiar de procurorul care s-a ocupat de urmărirea abuzivă a Olguței Vasilescu și a altor persoane din aparatul primăriei Craiovei din perioada de referință.
Articolul merită citit integral pentru că veți găsi acolo documente incredibile, care dovedesc și cum era pus suspectul-denunțător să aducă vorba de Olguța, practice în orice context.
Cazul fiind încheiat, cel puțin din punct de vedere al supravegherii fostei primărițe, aceast trebuia, în mod normal și legal, să fi fost informată, să primească o adresă că a fost interceptată în perioada cutare — și că operațiunea a încetat.
"Evident ca nu am primit până acum — deși m-au interceptat în urmă cu 4 ani!!! — nicio adresa de la DNA, SRI etc. privitoare la faptul că mai multe luni mi s-au încălcat drepturi fundamentale fiind urmărită NON-stop!", scrie Olguța, subliniind că e vorba de un dosar "în care nu cunoșteam inculpații".
Doar că m-am nimerit primar prin orașul de unde erau aceștia… scrie Olguța Vasilescu pe Facebook, precizând că "alături de mine au mai fost interceptați, fără a avea legătura cu cauza, viceprimarul și secretarul primăriei". Câte abuzuri, este concluzia firească a Oanei Vasilescu.