Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

CSAT și Iohannis dau înapoi într-un caz care interesează toată România

© Facebook / Klaus IohannisKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Abonare
Folosind cuvintele președintelui, am putea ajunge la concluzia că acesta lasă o problemă vitală pe mâna unei Coaliții condusă de ”niște penali”

BUCUREȘTI, 27 iun — Sputnik, Evan Răutu. Acum puțin timp s-a încheiat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, prezidată de Preşedintele României, Klaus Iohannis.

Temele prioritare de pe ordinea de zi au fost analiza și aprobarea obiectivelor României pentru Summitul NATO de la Bruxelles, care se va desfășura în perioada 11-12 iulie a.c. În plus, ședința a cuprins o temă care a generat un interes uriaș perntru români.

În acest sens, Summitul este privit de România prin prisma avansării proiectelor de consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO, precum şi ale proiectării stabilităţii în vecinătatea estică și în regiunea Mării Negre. În acest fel se poate explica și interviul plin de afirmații halucinante dat de Mihai Fifor.

O altă temă s-a referit la prezența forțelor armate ale României pe teatre externe, mai exact a celor care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2019. Pentru anul următor, vor fi cu 305 militari mai mult, adică o creştere de 11,7%.

Dintre militarii prezenți, Ministerul Apărării Naționale va participa cu un efectiv de 2.098 militari și civili la misiuni şi operaţii în afara teritoriului României, iar Ministerul Afacerilor Interne va participa cu 932 militari și polițiști.

În fine, tema care suscita interesul populației, includerea "Peisajului cultural minier de la Roşia Montană" în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a fost discutată în încheierea ședinței, fiind prezentată de ministrul Culturii și Identității Naționale.

Ei bine, deși declară că „Roșia Montană" a fost permanent în atenția Președintelui, "atât din punct de vedere cultural, cât și sub aspect social, cu impact major într-o zonă istorică a României" — până la urmă atât Președintele cât și CSAT au dat înapoi. Mai concret, au lăudat problema în seama guvernului.

"Tema supusă atenției are o dimensiune patrimonială, iar în baza cadrului legal existent, Guvernul României dispune de instrumentele și de instituțiile abilitate pentru a gestiona întregul proces de includere a „Peisajului cultural minier de la Roşia Montană" în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO", se arată într-un comunicat al CSAT.

Ca atare, CSAT a decis ca problematica "să fie în continuare gestionată de către Guvernul României", se precizează în comunicat

Folosind cuvintele din exprimarea curentă a președintelui, am putea ajunge la concluzia că se lasă Roșia Montană pe mâna guvernului unei Coaliții condusă de "niște penali".

Fluxul de știri
0