Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Cioban: "Suntem pe buza prăpastiei, nu avem cui să vindem mieii și laptele"

Abonare
Prețurile la carne și lapte de oaie au ajuns la niveluri care nu mai acoperă cheltuielile, iar infrastructura din domeniu e la pământ.

BUCUREȘTI, 27 iun — Sputnik, Daniel George Nistor. Crescătorii de ovine afirmă că sunt "în buza prăpastiei" și că mulți dintre ei mai au un pas până la faliment, în condițiile în care prețul pe litrul de lapte de oaie a scăzut la 2,60 — 2,70 de lei, sub costul de producție.

Aceștia au trimis o scrisoare deschisă ministrului Agriculturii, Petre Daea, pe care au publicat-o în site-ul de specialitate agroinfo.ro.

Iată patru probleme foarte presante pe care le ridică oierii, conform scrisorii deschise.

1. Nu avem cui să vindem mieii. Prețul a scăzut la 6-7 lei kg de miel în viu. Un preț de batjocură, dar și la prețul ăsta mic, mieii nu se caută. Nu avem la cine-i da cu banii jos și nu vrem să ne lăsăm păcăliți de samsarii care umblă prin fermele de ovine, iau mieii, fac promisiuni si ne mai vedem banii la paștele cailor. Nu vrem să rămânem de pagubă.

2. Unde sunt abatoarele promise?! Unde să tăiem reformele din ferme și mieii?! Ni s-au promis abatoare, dar nu le avem nici acum.

3. Ce facem cu lâna oilor?! Unde sunt centrele de colectare lână? În afară de cele vechi care erau și până acum, nu s-au deschis altele noi. Lâna oilor o puteam vinde, în urmă cu ceva timp, cu 1,50 lei/kg, 2 lei/kg și acum o putem da doar cu 50 de bani/kg și nici la prețul ăsta de nimic nu o cumpără nimeni.

4. Ce ați făcut, domnule ministru, pentru crescătorii de oi care primesc doar ANT (ajutorul național tranzitoriu, subvenție plătită de la bugetul de stat n.r.)? Cum îi ajutați? De ce nu e legat sprijinul cuplat pentru ovine de ANT? Sprijinul cuplat de 25 de euro pe cap de oaie nu are rezultate în performanța ovinelor. Pentru că cei care fac controlul oficial al producțiilor (COP) nu-l fac pe bune. Noi suntem de acord să primească SCZ, nu 25 de euro, ci chiar dublu, că e muncă multă, dar controlul oficial al performanțelor să se facă pe bune și să vedem și noi că există performanță. De ce nu au fost buni pentru sprijinul cuplat berbecii pe care i-au avut crescătorii în ferme, de ce nu au fost berbecii ăștia bonitați cu origine și am fost forțați, mulți dintre noi, să scoatem bani foarte mulți din buzunare ca să cumpărăm berbeci de la X și Y? ANT pe care-l încasăm toți oierii e mic, 17-18 lei nu ne ajung să acoperim cheltuielile cu o oaie.

Fluxul de știri
0