BUCUREȘTI, 14 iun — Sputnik, Daniel George Nistor. Poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi a Poliţiei Române au anunțat că "efectuează cinci percheziţii la sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti", pentru probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de abuz în serviciu, delapidare şi fals intelectual, potrivit unui comunicat al instituţiei.
"CFR Călători confirmă faptul că în această dimineaţă, 14 iunie 2018, sunt derulate percheziţii atât la sediul companiei, cât şi la Revizia de vagoane Bucureşti Griviţa. Având în vedere că este o acţiune în desfăşurare, mai multe informaţii pe această temă pot fi aflate de la instituţiile abilitate să efectueze activităţi specifice", se arată într-un comunicat al companiei.
Prejudiciul cauzat, estimat până în prezent, este de aproximativ de 156.000 de lei.
"La data de 14 iunie a.c., polițiștii Direcției de Poliție Transporturi a Poliției Române, cu sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi București, efectuează 5 percheziții, la sediile unor societăți comerciale din București", informează un comunicat transmis de Poliția Română.
"Aceste activități au drept scop identificarea și ridicarea unor bunuri și înscrisuri, în vederea probării activității infracționale a mai multor persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare și fals intelectual, în dauna unei societăți comerciale", menționează comunicatul citat.