BUCUREȘTI, 13 iun — Sputnik. Occidentul și SUA nu au înțeles România. Oricât ar dori să spună că sunt "modele" sau "parteneri strategici", în mintea românului contemporan ei nu vor însemna decât un singur aspect — bani. Românii vor bani din Vest — și să-și cheltuiască banii în Vest. Restul, sunt povești.
Departe de a fi o marotă, așa cum vor unii să se creadă, Rusia este mai curând o tentație, ceva ce se află departe și totuși aproape, e nou, dar și simbolul altor timpuri, ceva ce te atrage, dar te și uimește… De la marea cultură la frumoasele femei, de la puterea militară la autoritatea statului, de la teamă la admirație, de la resentimente la nostaligii, Rusia este ceva nu poți șterge din mintea românului.
De exemplu, sunt enorm de multe cuvinte slave în română, majoritatea numelor — cu excepția celor biblice — sunt slave, chiar și ale domnitorilor — Vlad, Dragoș, Bogdan, Mircea; basme, legende, zâne — chiar și vampirul! — sunt slave în bună parte, cultura română a trait secole de-a rândul prin slavonă; dar mai presus de toate credința ortodoxă a rezistat prin lumea slavă, prin marea Rusie.
Dar, sigur, "rușii ne-au adus comunismul". Numai semidocții sau inculții nu știu sau nu recunosc că originea mișcării radicale a fost un virus creat de Occident și inoculat în Rusia. Populația slavă a filtrat nebunia occidentală din ideile comuniste — eliminarea familei, a normalului sexual, a națiunilor — a religiei, în final.
Regăsiți ideile acestea în principiile promovate de "progresiștii", de "tefeliștii" actuali? Desigur, dar acum sunt bune, fiindcă vin din Occident. Penibil… dar nu e singurul exemplu. Vorba reclamei — "Acum ne-am deșteptat, mâncăm păpădie și-i spunem rucola".
Occidentul bombardează populația cu ideea "știrilor false din Rusia". În România sunt finanțate institute, agenții, ONG-uri; care au fost știrile false venite din Rusia? Nu cumva Occidentul este cel care anunță de cel puțin patru ani "invazii ruse", "coloane de tancuri" ruse au traversat Ucraina prin gura unor tromboniști NATO și americani, persoane "ucide de ruși" învie, nu doar în Ucraina dar și la Londra, armele chimice reclamate și pentru care s-au întreprins atacuri și războaie s-au dovedit falsuri grosolane…
Iar cel mai grosolan fals este cel al "ajutorului"; da, rușii au adus comunismul, dar au plecat de tot după 13 ani de la terminarea războiului, iar comunismul ne-a lăsat o țară cu de toate; Occidentul ne-a "ajutat" cu capitalismul și "democrația", ne-a ras toată economia, ne-a făcut praf ca prezență internațională — și mai ales ne-a învățat cum să devenim dușmani între noi, politic, social, etnic etc.
Ah, iar chestia asta o fac de 28 de ani — și o vor face în continuare, fiindcă ne-au ocupat cu totul! Nu-mi aduc aminte de proprietăți sovietice în România pe vremea comunismului, dar acum suntem pe cale să nu mai avem proprietăți românești funciare — după ce resursele naturale, comerțul și ce a mai rămas din industrie au fost preluate de Occident.
Am deviat, vorbeam de Rusia. Iată o altă mare diferență este-vest pe care nici așa zișii "filoruși" nu o înțeleg.
Rusia nu are nevoie de "patrioți ruși" din alte țări, ci de oameni care să își iubească propria lor țară, să fie patrioți firești, raportându-se la propria lor patrie. Da, ca orice mare putere, cu un necesar de influență în mai toată lumea, are și alte tipuri de relații, e firesc. Dar eu vorbesc de oamenii normali, simpli, nu de cei angrenați în alte combinații.
Am văzut persoane care, fără să-i împuternicească sau să le ceară cineva, au devenit un fel de franctirori cu cauză închipuită, apărători ai unei Rusii pe care și-o imaginează ca un fel de justițiar mondial, de salvator planetar, ori ce le-o mai trece lor prin minte. Nu, Rusia e o țară normală — ba chiar e ultimul bastion al normalității.
Normalitate în toate sensurile, inclusiv în a-și apăra fiecare țara lui și a-și vedea fiecare de treabă, așa cum i-a fost dat, nu cum visează el.
Sigur, noi suntem sub asediul impunerii fidelității și ascultării față de "parteneri" — SUA, NATO, UE, Germania, mai nou și Israel — al îmbrățișării unor cauze cu care nu avem nimic în comun, mergând până la participarea la războaie ale altora, așa cum participam ca țări vasale la campaniile Imperiului Otoman sau, aredelenii, la luptele Habsburgilor.
URSS ne-a cerut o singură dată, în 1968, să ne alăturăm unei misiuni nedrepte, de care "democratul" Occident fusese înștiințat. România a refuzat, iar după un scurt și intens episod de atitudine demnă a comuniștilor români, fiecare — România și URSS — și-a văzut de treabă. Bun, hai să cârcotim — Moscova a fost amenințată de China, SUA, planeta Jupiter și alte povești! Laser-ul lui Coandă…
Hai să nu mai batem câmpii — în anii aceia URSS punea punct nebuniei dominației mondiale (pe care o vedem azi cronicizată la SUA), începea perioada rusă a marii Uniuni. A normalității.
Rusia e un stat cu posibilități dar și cu probleme uriașe, dar pe care și le rezolvă mereu, în ciuda "predicțiilor" pesimiste. Apropo de "fake news" — de câte ori s-a "prăbușit" Rusia din 2014 încoace? De cîte ori "a dat faliment"? De câte ori "prețul petrolului a distrus economia" rusă? Sau "a venit foametea"?
Până una alta Rusia ține piept unor sancțiuni economice internaționale, blocadei informaționale, campaniilor de dezinformare și de denigrare — iar Occidentul începe să facă rând la ușa lui Putin. Rusia dezvoltă regiuni, face construcții extraordinare…
Ah, am uitat, în Rusia e dictatură! Pe bune? Cine spune asta? Țări aflate sub dictatura proștilor, a parveniților, a mafioților, a perverșilor?… Nu intru în detalii, puteți intra singuri — sau puteți scoate capul fereastră, din păcate.
Sigur, "dictator" devine oricare conducător, de stat, de partid, de orice, care nu stă sluj în fața Occidentului, cel cu pretenția de permanentă metropolă a lumii, o lume formată din "ei" și din colonii.
În fine, intenția mea a fost de a-i scrie un mesaj unui prieten din Rusia, de fapt celui care mi-a confirmat, verbal, ceea ce eu gândeam: Rusia are nevoie de relații cu oameni normali, loiali țării lor. Iar loialitatea față de Rusia aparține rușilor — de la ceilalți, rușii au pretenția să fie oameni normali, de bună credință, loiali cuvântului dat și condiției de oameni cu mintea și inima acasă.
Așa că, ca o sinteză a ceea ce am scris, închei cu in sincer și deschis "La Mulți Ani, Rusiei", prietene!