Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Ți se pare că ai salariu mic? Ce spun cifrele oficiale

© Sputnik / Miroslav RotariRoni
Roni - Sputnik Moldova-România
Abonare
Salariul mediu net a ajuns la 580 de euro pe lună, iar un IT-ist câștigă în jur de 1.380 de euro, de patru ori cât un lucrător din industria hotelieră.

BUCUREȘTI, 11 iun — Sputnik, Daniel George Nistor. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna aprilie 2018 de 4.512 lei, cu 0,5% mai mare decât în martie.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.713 lei (aproximativ 580 de euro), în creştere faţă de luna precedentă cu 9 lei (+0,3%), informează un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) — 6.437 lei (circa 1.380 de euro), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante — 1.563 lei (335 de euro).

Așadar, salariul unui IT-ist este de peste patru ori mai mare decât al unui ospătar.

Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,7%. Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,0%.

Indicele câştigului salarial real a fost de 99,8% pentru luna aprilie 2018 faţă de luna precedentă.

Potrivit datelor INS, faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 195,3%, cu 0,4 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna martie 2018.

În aprilie față de martie, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor natural (23,2%), în extracţia cărbunelui superior şi inferior (20,0%), în activităţi de servicii anexe extracţiei (18,8%).

Международный валютный фонд - Sputnik Moldova-România
Economie
FMI către români: Asta trebuie să faceți cu salariile, pensiile și taxele

De asemenea, salariul mediu net a avut creșteri între 9,0% şi 12,0% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (33,3%) și în extracţia minereurilor metalifere (14,6%).

Totodată, au fost înregistrate scăderi între 5,0% şi 9,0% în fabricarea băuturilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice.

Fluxul de știri
0