BUCUREȘTI, 8 iun — Sputnik. Statele din cadrul formatului "București 9" (B9) au adoptat astăzi o declarație comună cu privire la consolidarea prezenței alianței pe flancul de Est, care ar urma să fie propusă summitului NATO de la Bruxelles, programat pentru 11-12 iulie 2018.
Vineri, în capitala poloneză a avut loc summitul statelor NATO de pe flancul de Est, participante în așa-numitul format "București 9".
"Am adoptat, cu puţin timp în urmă, o declaraţie comună a Formatului "Bucureşti 9" cu privire la Summitul de la Bruxelles, care va avea loc în curând. Este vorba de felul cum vedem noi viitorul NATO, în ce direcţie am dori să acţionăm", a declarat președintele Poloniei, Andrzej Duda, în cadrul unei conferințe de presă comună cu omologul său român, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită oficială la Varșovia.
Liderul polonez a specificat că această declaraţie a pus bazele Summitului de la Varşovia şi s-a ajuns, în felul acesta, „la o alianţă a Ţărilor Baltice, Bulgariei şi României".
Klaus Iohannis: susținem poziția NATO față de Rusia
La rândul său, președintele României, Klaus Iohannis, a specificată că în declarație se vorbește despre necesitatea de a implementa în continuare ”iniţiativele dezvoltate ca parte a prezenţei înaintate NATO pe Flancul estic, măsuri care pe fond întăresc capacitatea de descurajare şi de apărare colectivă a Alianţei pe toate dimensiunile — terestră, aeriană, maritimă, precum şi, foarte important, în spaţiul cibernetic".
"Nu există nicio alternativă. NATO este de departe cea mai puternică alianţă militară care a existat vreodată. NATO a reuşit să păstreze pacea şi pe continentul european, împreună sigur cu proiectul european, pentru multe decenii deja. Şi avem de gând să continuăm tot aşa", a declarat șeful statului român.
De asemenea, Iohannis a declarat că participanții la summitul de la Varșovia au "reiterat sprijinul acordat abordării actuale a NATO faţă de Rusia, aşa cum s-a decis la Summiturile Aliate din Ţara Galilor şi de la Varşovia".
Din formatul „București 9", lansat la 4 noiembrie 2015, la inițiativa Poloniei și Româniai, fac parte state membre ale NATO, precum Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.