Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Generalul Iliescu continuă dezvăluirile: De asta SUA ne-au transformat în teritoriu vasal!

© Facebook / U.S. Embassy BucharestU.S. Embassy Bucharest
U.S. Embassy Bucharest - Sputnik Moldova-România
Abonare
"Miza este foarte mare - nu ei s-au dus peste americani, ci americanii au venit peste ei, i-au provocat permanent - americanii simt pericolul"

Dumitru Iliescu - Sputnik Moldova-România
Generalul Iliescu, dezvăluire totală: "Ăsta e planul SUA și iată ce vor de la noi"
BUCUREȘTI, 5 iun — Sputnik, Dragoș Dumitriu. După ce a publicat o analiză teribilă în care a dezvăluit adevăratele intenții ale SUA și cum exploatează "parteneriatul" cu România, generalul Dumitru Iliescu revine cu un nou episod, intitulat sugestiv "Uniunea Europeană, Rusia, Turcia și interesele SUA".

Generalul Iliescu, fost director al SIE, folosește tot acoperirea "prietenul si criticul meu Florin", care revine acum cu "precizări față de ceea ce urmăresc americanii în Europa, în general, și în Europa Centrală și de Est, în special".

Generalul insistă asupra unei teme extrem de interesante — o posibilă „integrarea a Rusiei în UE" — și cum ar putea afecta asta interesele SUA.

"Americanii, și nu numai ei, s-ar confrunta cu un actor foarte puternic la nivel mondial", spune "prietenul", referindu-se la o UE care ar cuprinde țările estice rămase, dar mai ales Rusia și Turcia. "În această formulă s-ar întâlni potențialul resurselor, al materiilor prime, cu cel al înaltelor tehnologii și cu cel militar".

Generalul și "prietenul" său amintesc că ideea unei armate proprii a UE "pentru asigurarea securității țărilor membre prin mijloace proprii", a creat mare neliniște la Washington, "care a căutat imediat formule prin care să dea asigurări europenilor că SUA este hotărâtă să le asigure securitatea", aici înscriindu-se și înființarea "Forței Rapide de Intervenție".

"Dacă în UE se integrează și Rusia și Turcia, îți imaginezi ce potențial militar ar avea Uniunea!", spune "Florin", care completează atrăgând atenția că structura europeană nu devine puternică doar în acest domeniu. "Să nu uităm domeniul energetic, care nu-i cu nimic mai prejos decât cel militar".

Americanii simt pericolul pe care îl reprezintă aderarea Rusiei și Turciei și din alta perspective — acela al politicii externe și a zonelor de influență, atrage atenția interlocutorul.

"Rusia și Turcia au legături puternice cu zona arabă, foarte importantă din multe puncte de vedere, (…) și din posibilitatea diversificării și consolidării relațiilor pe multiple planuri cu China, prin mijlocirea Rusiei, care a făcut deja paşi importanți în această direcție".

Turcia si China au deja proiecte comune în transporturi, noile energii, industria aerospațială, finanțe și investiții, atrage atenția generalul, care subliniază că acestea sunt prognozate a ajunge, în anul 2020 la… 100 de miliarde de dolari!

"Turcia reprezintă un interes major pentru China, fiind un punct strategic foarte important pe traseul Centurii Economice a noului Drum al Mătăsii", spune specialistul, care atrage atenția că, "nu întâmplător, Erdogan a sechestrat practic militarii americani aflați în baza de la Incirlik, întrerupându-le alimentarea cu energie electrică și interzicându-le să părăsească baza militară".

De fapt, comentează "Florin", Erdogan avea informații solide că "americanii îi sprijiniseră pe puciști" în atentat, cu scopul "de a aduce la conducerea țării o persoană favorabilă promovării intereselor lor în zonă", dar și pentru stoparea accederii Turciei la UE.

"O unire a eforturilor celor doi coloși — UE, în formula completă, și China — cu perspectiva izolării pe diverse planuri, la nivel mondial, a SUA, și rescrierea regulilor internaționale de către cei doi — nu vor fi deloc în folosul americanilor", comentează "prietenul" lui Dumitru Iliescu. "Vezi de ce americanii se luptă să-si păstreze dominația în Europa?".

Prin primirea Rusiei si Turciei, UE s-ar transforma din temelii, consideră specialistul. "Ar deveni mai echilibrată, s-ar realiza un echilibru mult mai stabil între țările membre".

"Rolul hegemonic al Germaniei și Franței, atât de sprijinit de americani pentru a crea tensiuni cu celelalte state membre, ar înceta și ar apărea o formulă statală foarte puternică", spune specialistul. "Pe aceeași linie se înscrie și fenomenul migrației, declanșat tot de către americani, pentru a crea în țările europene tensiuni".

Rușii nu sunt îngeri, spune generalul — "au și ei interesele lor, care de multe ori afectează pe alții, inclusiv pe noi". Dar, continuă cunoscutul militar, "am constatat că nu ei s-au dus peste americani, ci americanii au venit peste ei, i-au provocat permanent și au declanșat demersul pentru alterarea relațiilor lor cu vecinii și ţările apropiate din punct de vedere geografic".

"Miza este foarte mare, iar noi facem parte din planul americanilor prin care își promovează interesele în această zonă", declară Dumitru Iliescu. "De aceea ne-au transformat într-un teritoriu vasal, într-o provincie vasală, dominându-ne sub toate aspectele, iar o parte a politicienilor noștri le fac jocul. Așa să fie oare, domnule Preşedinte Iohannis?", încheie generalul Iliescu, cu subînțeles, noua dezvăluire.

Fluxul de știri
0