BUCUREȘTI, 29 mai — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Călin Popescu Tăriceanu a expus un proiect care ar putea repune pe linia normalității relația între instituțiile statului. Mai exact, președintele Senatului și al ALDE a propus public ieri, printr-o postare pe Facebook, o "Comisie pentru adevăr şi reconciliere".
"Aceasta ar putea fi o soluţie pentru a afla adevărul şi a începe procesul de repunere a justiţiei în cadrul democratic firesc", a transmis Tăriceanu luni seara.
Astăzi, Călin Tăriceanu a continuat demersul, implicând și principala forță politică, PSD, în înfiinţarea „Comisiei pentru adevăr şi reconciliere".
"În primul rând am să discut cu colegii mei din grupurile parlamentare, apoi am să discut, poate chiar astăzi, cu colegii mei din PSD, cum e şi normal, să vedem dacă acest demers va întruni susţinerea din start", a declarat Tăriceanu. "Am să discut, după aceea, şi cu alte grupuri parlamentare".
Tăriceanu consideră că este nevoie de un astfel de demers, pentru că "România se polarizează din ce în ce mai mult şi atitudinea partidelor politice este una de radicalizare".
"Este un întreg putregai pe care îl vedem ieşind la suprafaţă", afirmă liderul ALDE. "Aceste protocoale secrete de colaborare între SRI şi o serie de instituţii din justiţie nu sunt un lucru de trecut cu vederea — e un semnal foarte grav cu privire la modul defectuos în care au funcţionat aceste relaţii, nişte relaţii nesănătoase care au existat în trecut şi pe care trebuie să le curmăm", a explicat Tăriceanu.
Președintele Senatului consideră că această Comisie este necesară ar putea propune modificările legislative necesare unui "control democratic eficient al Parlamentului în ceea ce priveşte funcţionarea serviciilor de informaţii".
"Aici nu e vorba numai de protocoale, e vorba de cei care au operaţionalizat aceste protocoale, încălcând Constituţia şi legile, şi cred că trebuie să încercăm să rezolvăm aceste probleme ţinând cont de responsabilităţile care incumbă fiecăruia", a declarat Tăriceanu.
În acest sens, șeful ALDE nu crede că oamenii legii care și-au asumat aceste responsabilităţi, "ştiind de la bun început că încalcă prevederi fundamentale, pot să rămână în continuare în aceleaşi funcţii". Aici, consideră Tăriceanu, se înscrie şi demersul făcut de ministrul Justiţiei privind revocarea doamnei Kovesi.
"Cred că o astfel de comisie este necesară (…) pentru a şti cum s-a întâmplat, să ştim cum au funcţionat instituţiile şi să facem curăţenia necesară în legislaţie", declară Tăriceanu. "Sunt foarte multe lucruri pe care nu le ştim. Poate pe unele le intuim, pe altele nu, şi trebuie să vedem toate mecanismele subterane, oculte, care au funcţionat, obscure sau de altă natură".
Dar, scopul principal îl constituie prevederile care să permită "un control democratic eficient al Parlamentului în ceea ce priveşte funcţionarea serviciilor de informaţii şi, sigur, să dăm semnalele şi elementele necesare şi CSM, care să procedeze pe cale consecinţă pentru a realiza în mod efectiv independenţa justiţiei", a spus Tăriceanu.
"Cred că există obligaţia noastră ca Parlament să punem cheile de control la loc în legislaţie, să consolidăm mecanismele de control, să consolidăm de exemplu legislaţia privind funcţionarea Comisiei de control parlamentar asupra serviciilor", a conchis Tăriceanu, transmite Agerpres.