BUCUREȘTI, 27 mai — Sputnik, A.R. Un vechi dicton din lumea fotbalului azi ar putea suna astfel: competiția campionilor europeni este un turneu inventat de francezi, dar dominat de spanioli. Inclusiv în ultimii trei ani, când trofeul a fost adjudecat de gruparea de de pe Santiago Bernabeu.
Victoria Realului, de fapt, a avut trei artizani.
Primul dintre ei a fost Sergio Ramos, cel care l-a accidentat grav pe liderul atacului advers, Mohamed Salah. Astfel, cursul evenimentelor a fost schimonosit. După acest episod jocul discipolilor lui Jurgen Klopp, bine gândit tactic și realizat practic, s-a stins.
Portarul celor de la Liverpool. Loris Karius, a contribuit și el, în modul cel mai direct, prin două gafe monumentale, care vor rămâne în istoria finalelor de Champions League, dacă nu a fotbalului mondial de asemenea nivel. În consecință scenariul, deja viciat, a derapat în zona grotescului.
Și, însfărșit, este meritul incontestabil al lui Gareth Bale care a pecetluit soarta meciului. La ultima sa apariție sub tricoul Realului, el s-a ambiționat să arate la ce renunță madrilenii în persoana lui. Și a înscris un gol fantastic, cu nimic inferor celui reușit într-o etapă precedentă de supervedeta, Cristiano Ronaldo.
Most #UCLfinal wins 👑
— #UCLfinal (@ChampionsLeague) May 26, 2018
Ronaldo: 5
Seedorf: 4
Iniesta: 4 pic.twitter.com/8nlBCzaqqA
Partida a fost, totalmente, în spiritul timpului pe care îl trăim. Câștigă cel care face uz de toate resursel, permise și interzise. Care scoate din joc piesa forte a adversarului. Care găsește veriga slabă din angrenajul părții opuse. Care gestionează abil posibilitățile efectivului său, inclusiv orgoliile rănite ale celor la serviciile cărora se va renunța curând.
The football Liverpool have played this season 👌
— #UCLfinal (@ChampionsLeague) May 26, 2018
Thank you for the memories, @LFC.#UCLfinal pic.twitter.com/kEFVnJPd1O
După aceste principii se conduce și așa procedează o superputere, în acest caz — fotbalistică.