CHIȘINĂU, 21 mai — Sputnik. Poliția Capitalei a plasat o informație pe pagina sa de internet în care confirmă oficial că un bărbat a fost reținut fiind suspectat de omorul tinerii de 20 de ani de la Cricova. Fata, care a dispărut în data de 13 mai, a fost ucisă, după care corpul ei a fost măcelărit și pus într-o geantă ce a fost lăsată pe malul lacului artificial din satul Grătiești.
În urma investigațiilor efectuate în comun de procurori, ofițerilor de investigații şi de urmărire penală din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chișinău şi Inspectoratului de Poliție Râşcani, oamenii legii au identificat un individ în vârstă de 32 ani, locuitor al orașului Cricova, care este bănuit că ar fi fost implicat în acest caz.
După care ofițerii de investigație din cadrul Direcției de Poliție municipiului Chișinău, în comun cu angajații Inspectoratului sectorului Râșcani și cu suportul angajaților Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială "Fulger", individul a fost reținut.
După reținerea bănuitului, sub conducerea procurorilor Procuraturii Chișinău, anchetatorii au efectuat acțiuni procesual-penale, care au stabilit că "anume el a comis omorul tinerei în vârstă de 20 ani".
Actualmente individul este reținut pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcției de Poliție a municipiului Chişinău şi este cercetat penal pentru omor intenţionat.
Conform legislţaiei în vigoare, individul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 ani până la 15 ani sau detenție pe viață.