BUCUREŞTI, 20 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Tragedie fără margini şi nici un vinovat. Aceasta este concluzia existentă la momentul de faţă în legătură cu cazul familiei bucureştene care şi-a distrus viaţa după ce a mâncat la un cunoscut restaurant de tip fast food din Capitală.
Copilul de 3 ani a murit, iar părinţii se pare că au orbit, cei din urmă acuzând faptul că totul s-a întâmplat după ce au mâncat shaorma.
Analizele efectuate dau, însă, peste cap, declaraţiile adulţilor. Primele rezultate ale probelor prelevate din produsele alimentare sunt negative, iar la control nu s-au găsit deficienţe atât de grave care să conducă la o situaşie de genul acesta.
Declaraţia, preluată de ştiripesurse.ro aparţine şefului Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, Ovidiu Zvorişteanu.
Buletinele de analiză vor fi gata luni sau marţi şi, până la finalizarea anchetei, a fost suspenată activitatea unităţii.
Copilul de trei ani şi jumătate, împreună cu părinţii săi, a ajuns joi la Spitalul de Boli Infecţioase Matei Balş. Acuzau stări de rău după ce ar fi mâncat shaorma la un fast food in Bucureşti.
Din nefericire, băieţelul a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvat. Copilul s-ar fi intoxicat cu o substanţă necunoscută. Asta rezultă din primele date ale anchetei desfăşurate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunaul Bucureşti.
De asemenea, se pare că părinţii săi au orbit.
Ancheta este în desfăşurare, urmând ca săptămâna viitoare să avem mai multe date despre acest caz de-a dreptul cutremurător.