BUCUREȘTI, 20 mai — Sputnik. Comisia Europeană și-a făcut public, luni, un plan de măsuri de răspuns la posibilele sancțiuni ale SUA împotriva Iranului, lansând procedura de reactualizare a legii din 1996, care are menirea să blocheze urmările noilor măsuri restrictive care ar viza companiile europene.
"A fost lansat procesul oficial de activare a "directivelor de blocare" prin actualizarea listei de sancțiuni ale SUA în raport cu Iranul. Directiva de blocare interzice companiilor din UE să respecte efectele sancțiunilor extrateritoriale ale SUA, permite companiilor să solicite despăgubiri ca urmare a acestor sancțiuni și invalidează pe teritoriul UE orice decizii a instanțelor de judecată străine, care se bazează pe aceste sancțiuni", se spune în declarația Comisiei Europene.
"Obiectivul urmărit este intrarea în vigoare a acestor măsuri până la 6 august 2018, când va intra în vigoare prima partidă a sancțiunilor SUA", se spune în nota anexată la lista de măsuri.
„În afară de aceasta, UE va elimina toate piedicile în fața adoptării de către a Banca Europeană de Investiții a deciziilor în cadrul garanțiilor bugetare ale UE cu privire la finanțarea activităților din afara UE în Iran, care ar fi utile, în special, pentru companii mici și mijlocii. Toate regulile și procedurile respective se vor extinde asupra unor operațiuni financiare specifice", se spune în comunicat.
În afară de aceasta, UE propune statele Uniunii Europene să elaboreze mecanisme bancare care ar permite Iranului să obțină profit din comerțul cu petrol, în cazul sancțiunilor SUA împotriva unor entități din UE care participă în astfel de afaceri.