Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Cum a încetinit Donald Trump creșterea economică a României

© AFP 2024 / Jeff KowalskyDonald Trump
Donald Trump - Sputnik Moldova-România
Abonare
Poate părea straniu, dar deciziile de la Washington pot influența evoluțiile economice din multe ale colțuri ale lumii.

BUCUREȘTI, 18 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. O explicație inedită pentru încetinirea creșterii economice a României în primul trimestru al acestui an găsește jurnalistul Sorin Pâslaru.

"Întărirea politicii monetare de către FED a provocat o retragere masivă de capitaluri de pe pieţele internaţionale", scrie Pâslaru în ZF.ro, publicație al cărei redactor șef este.

FED (Federal Reserve) are în SUA atribuții asemănătoare cu cele ale BNR, la noi. E adevărat că nu președintele Donald Trump conduce instituția, dar în februarie anul acesta, el a numit un nou șef, pe Jerome Powell, înlocuind-o pe Janet Yellen, decizie care a stârnit controverse în mediile de business.

"Pieţele de la periferie, Brazilia, Turcia, Rusia, precum şi cazul României, au de suferit în momentul în care investitorii primesc randamente de 3% la 10 ani la bonduri emise de cea mai puternică economie a lumii, SUA. Practic, economia americană a cam ieşit din ciclul de quantitative easing, instrument prin care a fost aruncată o lichiditate enormă în piaţă pentru a readuce creşterea PIB", explică Sorin Pâslaru.

În articolul intitulat "De ce a încetinit brusc creşterea economică în T1? Efectul Trump", acesta dă exemplul unei țări sud-americane, pe care o compară cu România.

"Situaţia Argentinei, care în urmă cu două săptămâni a trebuit să ridice dobânda de la 25% la 40% pentru a face faţă retragerilor masive de capital este ilustrativă pentru cutremurele care se produc la periferie în momentul în care banii încep să ranflueze înapoi spre centrul financiar al lumii, Wall Street", spune jurnalistul.

"Această situaţie a creat tensiune pe leu încă de acum şase — opt luni, forţând Banca Naţională să intervină în apărarea monedei naţionale", arată șeful ZF.

Produsul intern brut (PIB) pe trimestrul 1 al anului 2018 a crescut cu doar 4,2% în conditiile în care, pentru tot anul, creşterea economică bugetată de guvern este de 5,2%, iar Comisia de Prognoză (CNP) estimează chiar 6,1% creştere a PIB. În trimestrul 1 din 2018 față de trimestrul 4 din 2017, creșterea economică a României a fost 0%, cea mai mică dintre cele raportate de statele membre UE, conform Eurostat.

Acestea după ce în 2017 România a avut cea mai mare creștere din Uniunea Europeană, 6,9%.

Banca Națională a României (BNR) a mărit de trei ori dobânda-cheie anul acesta, până la 2,5%, iar analiștii se așteaptă ca nivelul să atingă 3% până la finele lui 2018.

Fluxul de știri
0