Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Azi noapte, Tudorel Toader a răspuns ferm atacurilor din Germania

© Photo : Guvernul RomânieiTudorel Toader
Tudorel Toader - Sputnik Moldova-România
Abonare
Ministrul Justiției dat un răspuns magistral unui atac extrem de dur venit din Germania - Toader a folosit ca argument... chiar marfa nemților!

BUCUREȘTI, 15 mai — Sputnik, Dragoș Dumitriu. În ciuda unui program excesiv de încărcat, cel mai mediatizat ministru al guvernului, Tudorel Toader, își găsește timp pentru a răspunde unor mesaje, dar mai ales unor critici. Toader nu se teme nici să reacționeze la asemenea interpelări venite din UE, iar azi noapte, după ora 22, i-a răspuns șefului postului oficial german de radio, care critica, evident, revocarea Laurei Kovesi.

"Robert Schwartz, redactor șef al ediției în limba română a postului Deutsche Welle, își exprima indignarea față de propunerea de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA!", ne pune în temă ministrul Toader.

Apo, ministrul român vine, ca de obicei, cu un argument bazat pe… marfa clientului! În cazul de față, cu un caz similar din Germania.

"Oare cât de indignat să fi fost același Robert Schwartz, în 2015, când, în urma unei declarații a procurorului general al Germaniei, Ministrul Justiției a declarat că nu mai are încredere în el, iar după o consultare cu Angela Merkel, acesta a fost demis?", întreabă precis, dar și ironic, Toader.

Iar concluzia se referă la un fapt mai puțin recunoscut de Occident — egalitatea de tratament a țărilor din UE. "Oare nu trebuie să folosim aceleași standarde în echilibrarea raporturilor dintre autoritățile statului?", întreabă Tudorel Toader.

Ar trebui să precizăm două chestiuni. Primo — Robert Schwartz a publicat acel articol pe 23 februarie, deci la începutul procedurii revocării, deci ministrului i-a trebuit ceva timp să reacționeze, dar când a făcut-o — a fost bine pus la punct.

Secundo — Robert Schwartz nu publică o analiză, ci un fel de manifest, în genul celor de la #REZIST. Ministrul Toader este un "apărător al politicienilor și oligarhilor penali" care solicită revocarea… cui credeți — a "celei mai de succes luptătoare împotriva corupţiei din istoria ţării". Vlad Țepeș și revoluția chineză la un loc, nu altceva!

"Motivele invocate sunt mai mult decât neîntemeiate (…) argumentele oferite de ministrul justiţiei, Tudorel Toader, în favoarea revocării din funcţie par a fi capete de acuzare şi, în egală măsură, o condamnare anticipată — pur şi simplu, ridicol", consideră Schwartz.

Cât despre Laura Codruța Kövesi, ea este "curajoasa şefă a DNA", care "a fost de mai multe ori ţinta unor campanii de denigrare (…) lansate de persoane care aveau ele însele probleme cu justiţia".

Iar Iohannis este "preşedintele liberal", care are "o poziţie similară" cu a lui Kovesi: "O clică de politicieni cu probleme penale şi-a propus să schimbe legislaţia pentru a slăbi statul de drept, declară el de fiecare dată". Da, între timp a luat și o condamnare de la CNCD pentru asta.

Iar ziaristul german stabilește cine a dreptul să o revoce pe Kovesi: „Potrivit Constituţiei, singurul care îl poate revoca pe procurorul-şef al DNA este preşedintele statului".

În fine, pentru toate astea, "În Bundestag-ul de la Berlin se solicită reacţii rapide de la Bruxelles", scrie jurnalistul, care explică:

„În cazul unor noi atacuri asupra independenţei sistemului judiciar din România ar trebui să se ia în considerare iniţierea procedurii de activare a Articolului 7 din Tratatul UE, se arată într-o scrisoare semnată de preşedintele comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum".

Iar concluzia germanului este că "România pare a fi reuşit să se situeze în topul primilor trei copii problemă ai Uniunii Europene, alături de Polonia şi Ungaria".

Față de toate acestea, o întrebare se impune — de ce a zăbovit atât ministrul Tudorel Toader cu răspunsul său?

Fluxul de știri
0