BUCUREŞTI, 15 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Zi grea pentru pompierii prahoveni care au fost chemaţi să intervină, în această dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu puternic.
În acest moment, ei acţionează pentru stingerea focului care a izbucnit la un centru de dezmembrări auto din localitatea Pleaşa, judeţul Prahova.
Arderea se manifestă violent, cu degajări mari de fum, fiind cuprinse aproximativ 50 de tone de materiale plastice, dintr-un total de 300 de tone depozitate în exteriorul unei hale.
Pompierii militari acţionează pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor cu 5 autospeciale cu apă şi spumă, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pe pagina sa de Facebook.
Până în acest moment nu au fost înregistrate victime, însă la faţa locului este prezent şi un echipaj de prim ajutor SMURD.