BUCUREȘTI, 14 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a făcut luni, la Parlament, o declarație cu privire la evoluția inflației.
"În momentul de faţă sigur că nivelul inflaţiei nu este unul nesemnificativ, dar au existat o serie de analize şi prognoze care indică exact acest lucru, adică nivelul de inflaţie atins în aprilie se înscrie exact pe tendinţa care a fost anticipată şi care arăta ca maximul inflaţiei să fie atins în luna aprilie, după care urmează o domolire, pentru că factorii care au generat inflaţia se vor resorbi", a precizat Tăriceanu, citat de Agerpres.
El a enumerat factorii care, în opinia sa, au condus la creșterea prețurilor.
"Factorii care au generat inflaţia sunt de două categorii şi am văzut o subliniere destul de puternică a faptului că sunt influenţe externe, legate de anumite preţuri la produse energetice ş.a.m.d., cât şi o serie de factori interni. Sigur că o creştere substanţială a salariilor a dus la o alimentare a creşterii consumului şi, în principal, a cererii pe piaţă, care poate să se traducă într-o creştere temporară a inflaţiei", a arătat șeful Senatului.
Preţurile de consum au crescut cu 5,2% în luna aprilie 2018 comparativ cu luna aprilie 2017, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
Aceasta reprezintă cea mai mare variație anuală a inflației din acest an, după 4,32% în ianuarie, 4,72% în februarie, 4,95% în martie.
Totodată, indicatorul marchează și un record al ultimilor cinci ani. Ultima dată inflaţia anualizată a ajuns la 5,2% în aprilie 2013.
În aprilie 2018 față de aprilie 2017, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,0%, mărfurile nealimentare cu 7,2%, iar serviciile cu 2,8%.
Preţurile s-au majorat în aprilie față de decembrie 2017, cu 1,92%, iar faţă de martie cu 0,5%.