Şi aceasta pentru că, după ce le-a mai dat nişte bani — vreo 300 de lei, nu mai mult — Ministrul Educaţiei deja „le scoate ochii" de parcă le-ar fi dat luna de pe cer, galaxia şi un bilet de avion către Costa Rica.
Ministrul a declarat că a propus directorilor şi inspectorilor şcolari să participe la ore şi în afara inspecţiilor programate, apreciind că astfel de controale vor fi benefice atât pentru profesori, cât şi pentru părinţi, deoarece vor demonstra implicarea şcolii în procesul educativ al copiilor, informează hotnews.ro.
Să le luăm pe rând: a propus directorilor şi inspectorilor şcolari să participe şi la alte inspecţii în afara celor programate. Dascălii sunt bombardaţi de inspecţii şi verificări ale tonelor de hârtii inutile pe care trebuie să le facă.
Doi: ministrul vorbeşte despre „controale". Este absolut evident că mai-marele din fruntea Educaţiei habar n-are că inspecţiile au rolul de îndrumare şi control şi nu de verificare din start. Din păcate, acest „habarnism" este extrem de păgubos.
Trei: aceste inspecţii, în opinia lui Popa, vor fi benefice şi pentru părinţi, pentru că, zice el, vor demonstra implicarea şcolii. Greşit. Vor demonstra că şcoala, la presiunea părinţilor, poate „linşa" un cadru didactic cu aprobarea Ministerului. Deci un argument stupid cu un substrat găunos.
„Am subliniat că au crescut salariile, că au crescut veniturile cadrelor didactice. Acum suntem însă şi în măsura de a cere o creştere a calităţii actului educaţional", a declarat Popa.
Întrebarea care se pune este de ce ministrul Educaţiei are o asemenea atitudine. Este drept, sunt mulţi dascăli care nu au ce căuta la catedră, dar cu siguranţă biciul va fi pus nu pe ei, ci pe cei neagreaţi de conducerea şcolii sau de vreo colegă cu relaţii pe la Inspectorat care, punând o vorbă „bună", aduce personal din cadrul acelei instituţii taman la clasa la care predă „cel nu prea plăcut".